moscow

Nu vreau să scriu prostii la disperare
Atunci cînd gustul vieții gîtuit tresare
Împotmolit de întrebări tot mai bizare
Ajuns la fine sau la început sunt, oare?

Nu am chef să mă gîndesc de sunt răcit
Sau tușesc din cauza că sunt doar amărît,
Am ochii înfundați în cap de craniu alipiți
Privind nu înțeleg cum s-ar simți ei fericiți.

Straniu dar parcă și normal aici se pare
Zahărul să aibă gustul cristalelor de sare
Și fiecare își pune în ceai, cafea, mîncare
Obicei prost din clipele vieții orașului mare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu