călimara sufletului



e vineri azi și-un gînd nostalgic
în vers mă cheamă să-ți vorbesc,
căci timpul trece atît de tragic
cînd nu mai scriu, nu mai citesc.

găsesc o mie de motive
ca să-nțeleg de ce am lăsat,
să cad în treburi relative,
să uit de tot ce n-am uitat.

mă iau fiori, mă-nspăimîntă,
gîndul că iar voi dispărea,
în lumea unde te frămîntă
treburi ce uită dragostea.

dar azi revin în forța toată
cu suflet plin de al tău dor
ca să îți scriu ca prima dată
mult prea iubitul meu amor.


 


lîngă lumină


luna, cu ochii mici de stele
privește spre pămînt, la tine
și ar vrea s-atingă a ta piele,
măcar pe-o clipă lângă tine.

să stea aproape de lumină
și să inspire al tău parfum,
privește lacom și suspină
că nu e lîngă tine acum.

să-ți simtă sîngele nebun
ce pe sub piele te mîngîie
s-asculte tot ce eu îți spun
vers al iubirii vrea să fie.















devino un sărut


devino vis sau strop de ploaie
și te strecoară în a mea piele
ca lacrima ce fața îmi înmoaie
și vrea tristețea să mi-o spele.

devino rază în al meu sînge
și înnebunește-mă cînd curgi
prin ale mele vene și mă frige
cu a ta iubire cînd mă strîngi.

devino soare sau vînt cald
și mă mîngîie cu-al tău dor,
la pieptul tău vreau să mă scald
în aburi tulburi de amor.

devino parfum sau un sărut 
să mă topesc cînd te atingi
cu buze dulci și mă lași mut
atît de simplu mă învingi.

devino dulcea mea femeie
să te iubesc cu  foc și calm,
și-n a iubirii noastre epopee
să fim un vers din lungul psalm.




valuri de dor



nebun mă bate vîntul
și dorul grav mă apasă
simt cum îmi pleacă gîndul
la tine a mea iubită, acasă.

și tulbur sunt precum e marea
ce în valuri crețe se frămîntă
și-și varsă dorul, aruncă sarea
pe vechea și mîncata stîncă.

și soarele prezența-și face
cu a sa privire arzătoare
nimic nu spune, arde-n pace
ca și al meu dor din depărtare.

și marea gălăgie face
cu val și val ce se izbesc
ca doru-n mine ce nu tace,
cînd eu trăiesc căci te iubesc.




povestea soarelui



cînd soarele pornise spre pămînt
s-adune razele ce-i dăruiau lumina
singur în viață, nu și în gînd
cădea în bezna de ea plină.

se afunda adînc și greu
sorbit flămînd de al ei dor,
și coborî din cer cu-n zeu
să vadă a soarelui odor.

și tu apari de soare plină
cu acel surîs nevinovat,
cu ochi aprinși ca de regină,
zeul se-nchină încîntat.

în părul tău vîntul dansează
și florile parfumu-și lasă,
păsările cîntă și planează,
în preajma ta, dulce mireasă.

și tot în jur parcă-nflorește
cînd tu apari în fața lui,
în ochii tăi el se topește,
ca și zăpada în urma lui.

zeul cuprins de a ta splendoare
nedumerit și cam sfiat,
se uită atunci în ochi la soare
și-i dă din cap încredințat.

și singur pleacă înapoi
lăsînd pe soare să iubească,
luîndu-i locul lui apoi
tot luminînd bolta cerească.



nebun de tine



în ochii tăi pierd stelele lumina
și soarele se-neacă în căldură,
privindu-te în ochi, simt mîna
ce se întinde către a ta făptură.

și vreau să te mîngîi fără de vină
să te cuprind cu degete de fluturi,
și să te alint, cu dragoste divină,
iubito tu, mă liniștești, mă scuturi.

mă pierd pe trupul tău de lapte
și beau din tine flori de primăvară
ca o albină ce sărută-n șoapte
mierea culeasă în zilele de vară.

nebun de gustul  tău de cremă
și de parfumul fin al sînilor de mai
mă duci în rai pe cap cu diademă
iubito, vreau să rămîn cu tine-n rai.









mărturisire



Mărturisesc  c-am mai iubit femei
Și ele cred cîndva tot m-au iubit,
Dar cel mai mult mă simt îndrăgostit
Acum de tine, cea mai iubită-ntre femei.

Și tot ce-am vrut și vreau ca să mai fie
Din clipa cînd te-am cunoscut pe tine
E să împart tot ce înflorește-n mine,
Cu tine, iubita mea din toate cea mai vie.

Și te iubesc cu pîine și cu sare,
Cu must de struguri stors în vene
Sunt viu de tine, simt cum geme,
Dragostea noastră cea mai mare.


respir adînc



respir adînc 
din tine ,
de parcă tu ai fi
ultima gură de aer
 pe care vreau să o inspir,
 adînc,
 în inima sufletului,
acolo 
unde lumina
nu ajunge,
acolo 
unde nu există umbră,
ai intrat tu
și ai adus cu tine
dragostea
ce luminează,
 mai profund
și mai curat 
decît soarele.
ai devenit oxigen
pentru inima mea.
respir adînc.





floare de nu mă uita



în ochii mei sclipește
privirea ta de catifea
pe buze-mi înflorește
sărutul de nu mă uita.

în voce-mi tremură cuvîntul
de acea atingere divină
genunchii pierd din echilibru
inima-n plăceri suspină.

în suflet dragostea se zbate
cu răsuflări adînci de chin
te simt în mine, ești aproape
în fața ta vreau să mă închin.

să te privesc ca pe un soare
ce-mi intră-n suflet și în gînd
iubirea noastră ce răsare
vreau s-o trăim mereu zîmbind.




sărut din stele



Imaginea ta
În mine-nflorește
Fragedă stea
Ce mă copleșește.

Alb licăr de înger
Cu aripi de nea
În inimă fulger
Și-n suflet o stea.

Ea cald mă cuprinde
Și mă sărută
Cu buza fierbinte
De dragoste mută.

Eu tremur pierdut
De valul feeric
Un singur sărut
Atît de himeric.

Rămîn fără grai
Cu ochii de sticlă
Ajuns azi în rai
Văd lumea mai mică.










pasiune



te scurgi în ale mele brațe
precum roua peste flori
trezită dis de dimineață
de aroma calzilor fiori.

te lași cuprinsă, sărutată
cu atîta grație în mișcări,
mă pierd în ochii tăi de fată
ce-mi urcă sufletul pe scări.

te vreau lucind tot mai aproape
să te sărut fără cuvinte,
privesc topit de sub pleoape
în ochii tăi și-mi ies din minte.





imagini



coboară clipele pe scară
din pomul de vînt parfumat
scurte amintiri care doboară
imagini vechi, de neuitat.

un scurt respir care dă viață
umbrei de colb încălzită,
întoarsă pe dos sau pe față
nu-i schimbi existența pîrlită.

și vreau nimic să-mi mai rămînă
din tot ce nu am avut vreodată
să-mi mușc obrazul ce suspină
de plăcere, să te cunosc niciodată.

de atunci și pînă în zilele schimbării
e prea dur timpul și elastic,
adun amintiri să dau uitării
imaginea icoanei vechi din plastic.









eros


parfum de ciocolată
și gust roșu de cayenne,
mușchi de carne înghețată
sfîrcuri tari sub sutien.

linii curbe de chitară
lungi și fine ca de lac
ce din rai parcă coboară
zîna cu buzele de mac.

flămînd vîntul o mîngîie
cu sărut de catifea,
în el demonul învie
și se închină către ea.

iad și rai din ochii ei
se topește în privire,
zvîcnituri ce fac scîntei
și te scot parcă din fire.

lacom fără de prihană
o înșfac cu mîini de foc
îi sărut aprinsa rană
și încerc să îmi fac loc.

între coapsele-i arzînde
de dorință inflamate
mă apropii, simt ce simte,
osul dragostei plantate.

suculent devine dansul
ce ne-mbracă în delir
și mai greu devine glasul
ce tot sapă în safir.

pas cu pas tot mai adînc
să cioplească piatra rară,
porii tot mai des ne plîng
pîn ce nu dăm de comoară.










pe aripi


azi pleci cu aripi cumpărate
lăsînd în urmă aer parfumat,
te apropii sau poate pleci departe
de al tău vis pe frunte transpirat.

respiri adînc cu ochi de fericire
privind valiza-n aștepare
plină de clipe de amintire
ce azi pleacă-n lumea mare.

și printre stoluri mari de păsări
cu aripi crescînde-n orizont
din ochii tăi tandri și veseli
răsare soarele pe front.

cu zîmbet lung de semilună
pictat pe buze de amor,
cu-o voce fină de furtună
ce tot mă strigă ispititor.









plouă alene


Plouă alene,
cerul se scurge
lent peste pămînt,
totul cuprinde o stare
de melancolie tristă.
Amintiri,
se nasc în mine
precum stelele
pe cerul înserat
și în mintea mea apari tu.
Tu, care de atîtea ori ai devenit Ea.
Și nici nu știu
de vreau să mai răspund
 la veșnica întrebare
de ce?
Uneori amintirea
îmi provoacă durere,
alteori nostalgie
sau chiar indiferență.
Caraghioase sentimente
frămîntate de timp,
transformate
 din ceva în nimic,
din nimic în ceva,
amintiri.


unica amintire



prima,
ultima,
unica amintire,
ce zvîcnește
ca un cărbune,
negru. 
cu inima
 fierbinte,
roșie
de iubire,
ce arde
lent,
ca un melc
tîrîndu-și
în spate
prima,
ultima,
unica amintire.

video


cu stelele


aseară cu stelele am vorbit
despre tine și mine, despre noi,
era liniște și tot părea adormit,
doar stelele sclipeau ca un roi.

vorbeam despre timp,
despre viață și moarte,
despre al tău nimb
ce luminează în noapte.

ardeam să le spun tot,
cît de scumpă îmi ești
și că eu fără tine nu pot,
crăiasă din povești.

frumos, frumos mă ascultau
și îmi zîmbeau în șoapte,
dar sfaturi nu-mi dădeau,
probabil că erau departe.

și tot vorbeam la nesfîrșit
despre tine și mine, despre noi,
ah, dorul meu nemărginit
cad stele peste noi.









o singură întrebare


sunt clipe eterne
care ne scurg,
tîrziu sau devreme
fac din noi rug.

un rug de păcate
ce arde măreț,
de noi adunate
prin lume răzleț.

și arde-n noi foc
de întrebări mute,
rămase în șoc
al vremii trecute.

că poate sau dacă
altfel era,
prezentul ce pleacă
lumea schimba.

rămîne întrebare,
nimic mai mult,
ce arde și doare
timpul trecut.








floare de castan (reeditare)


ți-au înflorit în păr castanii
din ei cunună ți-ai făcut
și-n poala unde dorm titanii
îți mîngîi dorul de demult.

pe ai tăi umeri ars polenul
pistrui de vis a troienit,
vopsind cu soare dulce tenul
chipului tău de el rîvnit.

în luciul ochilor de foc
lumina florilor de sfeșnic
mă farmecă cu al tău joc
nevinovat și atît de veșnic.

roșcată-mi arde amintirea
de-al tău sărut înflăcărat
departe-n zare-ți văd privirea
și zîmbetul din cer sculptat.

și te privesc cu fruntea-n rouă
mișcat de-un tremur de poveste,
visez să plec unde azi plouă
cu flori de dor si soare este.








petală din soare


zîmbetul tău
 petală din soare
răsare mereu
se spală în mare.

vine din cer
fără păcate
plin de mister
coboară pe marte.

aduce lumină
născută departe,
dragoste închină
stelei de noapte.

dă vieții culoare
și gust de lămîie,
 tu, suflet din soare,
răsai și învie.











dezgust


te-ai născut fără să alegi
în care lume tu vrei să mergi,
nimeni nu întreabă dacă ești tu,
asta ți-e calea, sau poate nu?

inoportun în viață se întîmplă
lucruri pe care nu le vrei încă,
oameni murdari îți ies în cale
te apucă de mînă, te duc la vale.

stafii rătăcite din suflete moarte
te osîndesc cu lucruri deșarte,
te ascund de soare și zăbovesc,
cu a lor umbră și suflet grotesc.

se învîrt în juru-ți ca un țînțar
insectă mică cu chip de măgar,
îți sug din sînge și-l varsă pe jos,
murdar e-n lume și mult deprisos.

dar tu trăiește și scuipă de sus
trece și uită, de parcă ei nus,
tu nu faci parte din lumea lor
trăiește și uită de cei care mor.





metamorfoză


se întunecă din cer pămîntul
cu o învelitoare plină de pistrui,
ce și-a legato-n jurul frunții gîndul,
debusolat de sine, rămas a nimănui.

se uită-n zare cu ochii plini de dor
cercînd să lege fărîmituri din vise,
cu funii arse, de-al amintirilor decor,
și boț făcute, ascunse în culise.

se face stropi de umbră colorată
toată istoria pecetluită-n astă carte,
din puzzle-ul vremii de sine adunată
în coșul vechi cu torți dărăpănate.


















ție femeie


un farmec dulce în aer se învîrte
ca un parfum isteț de primăvară
dansînd în cerc de valuri aiurite
împarte lumii acorduri de vioară.

e martie, cu buzele însorite,
un pupăcios ce împarte mărțișoare
zîmbește florilor abia înmugurite
și le sărută pe cele date-n floare.

un infinit de fericire rară
ce s-a trezit din suflet de femeie,
dă viață lumii trezind la primăvară,
renaștere ce numai ea mai poate să ne-o deie.




boștură



am uitat ce înseamnă noțiunea de timp
de cînd sufletul mi-am trimis după tine,
am rămas singur, doar cu un vis
 boștură, fără mine și tine.

am încercat să te aștept
nemișcat, într-un loc fără nume,
dar tot ce a ieșit e un simplu eșec,
boștură, fără mine și tine.

am pornit să te caut pe mare, în larg
pe un vas fără nume,
vîntul zîmbind îmi sufla în catarg,
boștură, fără mine și tine.

am pierdut și pînze și vas
într-o mare albastră cu spume,
din noi doi nimic n-a mai rămas,
boștură, fără mine și tine.

am visat să te-ntîlnesc,
într-un port cu-o albă batistă,
să mă întîmpini cu un zîmbet onest,
boștură, fără mine și tine.

am urcat piscuri de munte rîvnind
să te văd ca un soare, străluce
de sus, mai proape și rece,
boștură, fără tine și mine.

acum te caut să mă iau înapoi
fără de scuze și fără cuvinte,
am rămas singur în vremuri de apoi,
boștură, fără mine și tine.



carnaval


dansează soarele pe valuri
în ritm de samba înflăcărată,
se întinde muzica pe maluri
de plajă extra aglomerată.

toți se transformă-n alegrie
dansează, cîntă, întineresc,
în a lor suflet azi învie
crîmpei de carnaval ceresc.

dansează pîn și berea-n mînă
mișcări rotunde ce aprind
focul din suflet cu lumină
ce luminează pe pămînt.

o vie orchestră ce unește
mii de  gîngănii colorate,
uită de tot ce-i obosește
trăind azi clipe neuitate.









lîngă noi


eram acolo, în ochii tăi
cuprins de soare și de lună,
în aburi de cafea crîmpei
de boabe stoarse-n spumă.

eram acolo, strop de viață
fără de griji, fără rutină,
doar un băiat ce-ți sta în față
privindu-te ca pe-o regină.

eram acolo, unde tu
te încălzeai în iarna rece,
pe lîngă noi timpul trecu
și iarna tot dorea să plece.

eram acolo, și mai sunt,
de scriu această poezie,
un vis frumos, necunoscut,
o preafrumoasă melodie.









o floare


un strop de mac
cu buze de femeie,
un nufăr de pe lac
ce toți rîvnesc să-l ieie.

o lacrimă din soare
cu ochi blînzi de stele, 
o floare de cicoare
azur al vieții mele.

un vis ce dă în floare
cu aripi moi, de liră fină,
 ecou trezit din mare,
o rază dulce de lumină.






și chiar de...


și chiar de calci zăpada fără urmă
și aduni pașii mici în gînd
al tău parfum  rămîne-n urmă
ce mă pătrunde coborînd adînc.

și chiar de treci pe alăturea necunoscută
cu ochii plini de infinit himeric
simt cum mă cauți în lumea nevăzută
privind cu glas uitat vremelnic.

și chiar de pleci pașii să-i numeri
ce fac prăpastie între noi
să-i strîngi în poală și să-i scuturi
de colbul gros căzut din nori.

și chiar de vrei să fii cu mine
tu nu uita că-n noi copiii
nu fug de visul ce îi ține
ca noi adeseori maturii.






un pas


un pas pierdut în noapte
de nicăieri venit
un pas urmat de șoapte
ecou posomorît.

un pas făcut în grabă
pe drum necunoscut
un pas ce tot întreabă
de ești făcut din lut.

un pas la întîmplare
spre visul mult dorit
un pas făcut călare
pe sufletul rănit.

un pas ca altă dată
cu grijă, hotărît
un pas ce niciodată
n-a dus unde-ai rîvnit.

un pas șchiop făcut alene
cu călcîile uscate
un scurt pas călcat devreme
pe pămînturi neumblate.