călimara sufletului

e vineri azi și-un gînd nostalgic

în vers mă cheamă să-ți vorbesc,

căci timpul trece atît de tragic

cînd nu mai scriu, nu mai citesc.

găsesc o mie de motive

ca să-nțeleg de ce am lăsat,

să cad în treburi relative,

să uit de tot ce n-am uitat.

mă iau fiori, mă-nspăimîntă,

gîndul că iar voi dispărea,

în lumea unde te frămîntă

treburi ce uită dragostea.

dar azi revin în forța toată

cu suflet plin de al tău dor

ca să îți scriu ca prima dată

mult prea iubitul meu amor.

 

lîngă lumină

luna, cu ochii mici de stele

privește spre pămînt, la tine

și ar vrea s-atingă a ta piele,

măcar pe-o clipă lângă tine.

să stea aproape de lumină

și să inspire al tău parfum,

privește lacom și suspină

că nu e lîngă tine acum.

să-ți simtă sîngele nebun

ce pe sub piele te mîngîie

s-asculte tot ce eu îți spun

vers al iubirii vrea să fie.

devino un sărut

devino vis sau strop de ploaie

și te strecoară în a mea piele

ca lacrima ce fața îmi înmoaie

și vrea tristețea să mi-o spele.

devino rază în al meu sînge

și înnebunește-mă cînd curgi

prin ale mele vene și mă frige

cu a ta iubire cînd mă strîngi.

devino soare sau vînt cald

și mă mîngîie cu-al tău dor,

la pieptul tău vreau să mă scald

în aburi tulburi de amor.

devino parfum sau un sărut 

să mă topesc cînd te atingi

cu buze dulci și mă lași mut

atît de simplu mă învingi.

devino dulcea mea femeie

să te iubesc cu  foc și calm,

și-n a iubirii noastre epopee

să fim un vers din lungul psalm.

valuri de dor

nebun mă bate vîntul

și dorul grav mă apasă

simt cum îmi pleacă gîndul

la tine a mea iubită, acasă.

și tulbur sunt precum e marea

ce în valuri crețe se frămîntă

și-și varsă dorul, aruncă sarea

pe vechea și mîncata stîncă.

și soarele prezența-și face

cu a sa privire arzătoare

nimic nu spune, arde-n pace

ca și al meu dor din depărtare.

și marea gălăgie face

cu val și val ce se izbesc

ca doru-n mine ce nu tace,

cînd eu trăiesc căci te iubesc.

povestea soarelui

cînd soarele pornise spre pămînt

s-adune razele ce-i dăruiau lumina

singur în viață, nu și în gînd

cădea în bezna de ea plină.

se afunda adînc și greu

sorbit flămînd de al ei dor,

și coborî din cer cu-n zeu

să vadă a soarelui odor.

și tu apari de soare plină

cu acel surîs nevinovat,

cu ochi aprinși ca de regină,

zeul se-nchină încîntat.

în părul tău vîntul dansează

și florile parfumu-și lasă,

păsările cîntă și planează,

în preajma ta, dulce mireasă.

și tot în jur parcă-nflorește

cînd tu apari în fața lui,

în ochii tăi el se topește,

ca și zăpada în urma lui.

zeul cuprins de a ta splendoare

nedumerit și cam sfiat,

se uită atunci în ochi la soare

și-i dă din cap încredințat.

și singur pleacă înapoi

lăsînd pe soare să iubească,

luîndu-i locul lui apoi

tot luminînd bolta cerească.

nebun de tine

în ochii tăi pierd stelele lumina

și soarele se-neacă în căldură,

privindu-te în ochi, simt mîna

ce se întinde către a ta făptură.

și vreau să te mîngîi fără de vină

să te cuprind cu degete de fluturi,

și să te alint, cu dragoste divină,

iubito tu, mă liniștești, mă scuturi.

mă pierd pe trupul tău de lapte

și beau din tine flori de primăvară

ca o albină ce sărută-n șoapte

mierea culeasă în zilele de vară.

nebun de gustul  tău de cremă

și de parfumul fin al sînilor de mai

mă duci în rai pe cap cu diademă

iubito, vreau să rămîn cu tine-n rai.

mărturisire

Mărturisesc  c-am mai iubit femei

Și ele cred cîndva tot m-au iubit,

Dar cel mai mult mă simt îndrăgostit

Acum de tine, cea mai iubită-ntre femei.

Și tot ce-am vrut și vreau ca să mai fie

Din clipa cînd te-am cunoscut pe tine

E să împart tot ce înflorește-n mine,

Cu tine, iubita mea din toate cea mai vie.

Și te iubesc cu pîine și cu sare,

Cu must de struguri stors în vene

Sunt viu de tine, simt cum geme,

Dragostea noastră cea mai mare.

respir adînc

respir adînc 

din tine ,

de parcă tu ai fi

ultima gură de aer

 pe care vreau să o inspir,

 adînc,

 în inima sufletului,

acolo 

unde lumina

nu ajunge,

acolo 

unde nu există umbră,

ai intrat tu

și ai adus cu tine

dragostea

ce luminează,

 mai profund

și mai curat 

decît soarele.

ai devenit oxigen

pentru inima mea.

respir adînc.

floare de nu mă uita

în ochii mei sclipește

privirea ta de catifea

pe buze-mi înflorește

sărutul de nu mă uita.

în voce-mi tremură cuvîntul

de acea atingere divină

genunchii pierd din echilibru

inima-n plăceri suspină.

în suflet dragostea se zbate

cu răsuflări adînci de chin

te simt în mine, ești aproape

în fața ta vreau să mă închin.

să te privesc ca pe un soare

ce-mi intră-n suflet și în gînd

iubirea noastră ce răsare

vreau s-o trăim mereu zîmbind.

sărut din stele

Imaginea ta

În mine-nflorește

Fragedă stea

Ce mă copleșește.

Alb licăr de înger

Cu aripi de nea

În inimă fulger

Și-n suflet o stea.

Ea cald mă cuprinde

Și mă sărută

Cu buza fierbinte

De dragoste mută.

Eu tremur pierdut

De valul feeric

Un singur sărut

Atît de himeric.

Rămîn fără grai

Cu ochii de sticlă

Ajuns azi în rai

Văd lumea mai mică.

pasiune

te scurgi în ale mele brațe

precum roua peste flori

trezită dis de dimineață

de aroma calzilor fiori.

te lași cuprinsă, sărutată

cu atîta grație în mișcări,

mă pierd în ochii tăi de fată

ce-mi urcă sufletul pe scări.

te vreau lucind tot mai aproape

să te sărut fără cuvinte,

privesc topit de sub pleoape

în ochii tăi și-mi ies din minte.

imagini

coboară clipele pe scară

din pomul de vînt parfumat

scurte amintiri care doboară

imagini vechi, de neuitat.

un scurt respir care dă viață

umbrei de colb încălzită,

întoarsă pe dos sau pe față

nu-i schimbi existența pîrlită.

și vreau nimic să-mi mai rămînă

din tot ce nu am avut vreodată

să-mi mușc obrazul ce suspină

de plăcere, să te cunosc niciodată.

de atunci și pînă în zilele schimbării

e prea dur timpul și elastic,

adun amintiri să dau uitării

imaginea icoanei vechi din plastic.

eros

parfum de ciocolată

și gust roșu de cayenne,

mușchi de carne înghețată

sfîrcuri tari sub sutien.

linii curbe de chitară

lungi și fine ca de lac

ce din rai parcă coboară

zîna cu buzele de mac.

flămînd vîntul o mîngîie

cu sărut de catifea,

în el demonul învie

și se închină către ea.

iad și rai din ochii ei

se topește în privire,

zvîcnituri ce fac scîntei

și te scot parcă din fire.

lacom fără de prihană

o înșfac cu mîini de foc

îi sărut aprinsa rană

și încerc să îmi fac loc.

între coapsele-i arzînde

de dorință inflamate

mă apropii, simt ce simte,

osul dragostei plantate.

suculent devine dansul

ce ne-mbracă în delir

și mai greu devine glasul

ce tot sapă în safir.

pas cu pas tot mai adînc

să cioplească piatra rară,

porii tot mai des ne plîng

pîn ce nu dăm de comoară.

pe aripi

azi pleci cu aripi cumpărate

lăsînd în urmă aer parfumat,

te apropii sau poate pleci departe

de al tău vis pe frunte transpirat.

respiri adînc cu ochi de fericire

privind valiza-n aștepare

plină de clipe de amintire

ce azi pleacă-n lumea mare.

și printre stoluri mari de păsări

cu aripi crescînde-n orizont

din ochii tăi tandri și veseli

răsare soarele pe front.

cu zîmbet lung de semilună

pictat pe buze de amor,

cu-o voce fină de furtună

ce tot mă strigă ispititor.

plouă alene

Plouă alene,

cerul se scurge

lent peste pămînt,

totul cuprinde o stare

de melancolie tristă.

Amintiri,

se nasc în mine

precum stelele

pe cerul înserat

și în mintea mea apari tu.

Tu, care de atîtea ori ai devenit Ea.

Și nici nu știu

de vreau să mai răspund

 la veșnica întrebare

de ce?

Uneori amintirea

îmi provoacă durere,

alteori nostalgie

sau chiar indiferență.

Caraghioase sentimente

frămîntate de timp,

transformate

 din ceva în nimic,

din nimic în ceva,

amintiri.

unica amintire

prima,

ultima,

unica amintire,

ce zvîcnește

ca un cărbune,

negru. 

cu inima

 fierbinte,

roșie

de iubire,

ce arde

lent,

ca un melc

tîrîndu-și

în spate

prima,

ultima,

unica amintire.

cu stelele

aseară cu stelele am vorbit

despre tine și mine, despre noi,

era liniște și tot părea adormit,

doar stelele sclipeau ca un roi.

vorbeam despre timp,

despre viață și moarte,

despre al tău nimb

ce luminează în noapte.

ardeam să le spun tot,

cît de scumpă îmi ești

și că eu fără tine nu pot,

crăiasă din povești.

frumos, frumos mă ascultau

și îmi zîmbeau în șoapte,

dar sfaturi nu-mi dădeau,

probabil că erau departe.

și tot vorbeam la nesfîrșit

despre tine și mine, despre noi,

ah, dorul meu nemărginit

cad stele peste noi.

o singură întrebare

sunt clipe eterne

care ne scurg,

tîrziu sau devreme

fac din noi rug.

un rug de păcate

ce arde măreț,

de noi adunate

prin lume răzleț.

și arde-n noi foc

de întrebări mute,

rămase în șoc

al vremii trecute.

că poate sau dacă
altfel era,
prezentul ce pleacă
lumea schimba.

rămîne întrebare,
nimic mai mult,
ce arde și doare
timpul trecut.

floare de castan (reeditare)

ți-au înflorit în păr castanii

din ei cunună ți-ai făcut

și-n poala unde dorm titanii

îți mîngîi dorul de demult.

pe ai tăi umeri ars polenul

pistrui de vis a troienit,

vopsind cu soare dulce tenul

chipului tău de el rîvnit.

în luciul ochilor de foc

lumina florilor de sfeșnic

mă farmecă cu al tău joc

nevinovat și atît de veșnic.

roșcată-mi arde amintirea

de-al tău sărut înflăcărat

departe-n zare-ți văd privirea

și zîmbetul din cer sculptat.

și te privesc cu fruntea-n rouă

mișcat de-un tremur de poveste,

visez să plec unde azi plouă

cu flori de dor si soare este.

petală din soare

zîmbetul tău

 petală din soare

răsare mereu

se spală în mare.

vine din cer

fără păcate

plin de mister

coboară pe marte.

aduce lumină

născută departe,

dragoste închină

stelei de noapte.

dă vieții culoare

și gust de lămîie,

 tu, suflet din soare,

răsai și învie.

dezgust

te-ai născut fără să alegi

în care lume tu vrei să mergi,

nimeni nu întreabă dacă ești tu,

asta ți-e calea, sau poate nu?

inoportun în viață se întîmplă

lucruri pe care nu le vrei încă,

oameni murdari îți ies în cale

te apucă de mînă, te duc la vale.

stafii rătăcite din suflete moarte

te osîndesc cu lucruri deșarte,

te ascund de soare și zăbovesc,

cu a lor umbră și suflet grotesc.

se învîrt în juru-ți ca un țînțar

insectă mică cu chip de măgar,

îți sug din sînge și-l varsă pe jos,

murdar e-n lume și mult deprisos.

dar tu trăiește și scuipă de sus

trece și uită, de parcă ei nus,

tu nu faci parte din lumea lor

trăiește și uită de cei care mor.

metamorfoză

se întunecă din cer pămîntul

cu o învelitoare plină de pistrui,

ce și-a legato-n jurul frunții gîndul,

debusolat de sine, rămas a nimănui.

se uită-n zare cu ochii plini de dor

cercînd să lege fărîmituri din vise,
cu funii arse, de-al amintirilor decor,
și boț făcute, ascunse în culise.

se face stropi de umbră colorată
toată istoria pecetluită-n astă carte,
din puzzle-ul vremii de sine adunată
în coșul vechi cu torți dărăpănate.

ție femeie

un farmec dulce în aer se învîrte

ca un parfum isteț de primăvară

dansînd în cerc de valuri aiurite

împarte lumii acorduri de vioară.

e martie, cu buzele însorite,

un pupăcios ce împarte mărțișoare

zîmbește florilor abia înmugurite

și le sărută pe cele date-n floare.

un infinit de fericire rară

ce s-a trezit din suflet de femeie,

dă viață lumii trezind la primăvară,

renaștere ce numai ea mai poate să ne-o deie.

boștură

am uitat ce înseamnă noțiunea de timp

de cînd sufletul mi-am trimis după tine,

am rămas singur, doar cu un vis

 boștură, fără mine și tine.

am încercat să te aștept

nemișcat, într-un loc fără nume,

dar tot ce a ieșit e un simplu eșec,

boștură, fără mine și tine.

am pornit să te caut pe mare, în larg

pe un vas fără nume,

vîntul zîmbind îmi sufla în catarg,

boștură, fără mine și tine.

am pierdut și pînze și vas

într-o mare albastră cu spume,

din noi doi nimic n-a mai rămas,

boștură, fără mine și tine.

am visat să te-ntîlnesc,

într-un port cu-o albă batistă,

să mă întîmpini cu un zîmbet onest,

boștură, fără mine și tine.

am urcat piscuri de munte rîvnind

să te văd ca un soare, străluce

de sus, mai proape și rece,

boștură, fără tine și mine.

acum te caut să mă iau înapoi

fără de scuze și fără cuvinte,

am rămas singur în vremuri de apoi,

boștură, fără mine și tine.

carnaval

dansează soarele pe valuri

în ritm de samba înflăcărată,

se întinde muzica pe maluri

de plajă extra aglomerată.

toți se transformă-n alegrie

dansează, cîntă, întineresc,

în a lor suflet azi învie

crîmpei de carnaval ceresc.

dansează pîn și berea-n mînă

mișcări rotunde ce aprind
focul din suflet cu lumină
ce luminează pe pămînt.

o vie orchestră ce unește
mii de  gîngănii colorate,
uită de tot ce-i obosește
trăind azi clipe neuitate.

lîngă noi

eram acolo, în ochii tăi

cuprins de soare și de lună,

în aburi de cafea crîmpei

de boabe stoarse-n spumă.

eram acolo, strop de viață

fără de griji, fără rutină,

doar un băiat ce-ți sta în față

privindu-te ca pe-o regină.

eram acolo, unde tu

te încălzeai în iarna rece,

pe lîngă noi timpul trecu

și iarna tot dorea să plece.

eram acolo, și mai sunt,

de scriu această poezie,

un vis frumos, necunoscut,

o preafrumoasă melodie.

o floare

un strop de mac

cu buze de femeie,

un nufăr de pe lac

ce toți rîvnesc să-l ieie.

o lacrimă din soare

cu ochi blînzi de stele, 

o floare de cicoare

azur al vieții mele.

un vis ce dă în floare

cu aripi moi, de liră fină,

 ecou trezit din mare,

o rază dulce de lumină.

și chiar de...

și chiar de calci zăpada fără urmă

și aduni pașii mici în gînd

al tău parfum  rămîne-n urmă

ce mă pătrunde coborînd adînc.

și chiar de treci pe alăturea necunoscută

cu ochii plini de infinit himeric

simt cum mă cauți în lumea nevăzută

privind cu glas uitat vremelnic.

și chiar de pleci pașii să-i numeri

ce fac prăpastie între noi

să-i strîngi în poală și să-i scuturi

de colbul gros căzut din nori.

și chiar de vrei să fii cu mine

tu nu uita că-n noi copiii

nu fug de visul ce îi ține

ca noi adeseori maturii.

un pas

un pas pierdut în noapte

de nicăieri venit

un pas urmat de șoapte

ecou posomorît.

un pas făcut în grabă

pe drum necunoscut

un pas ce tot întreabă

de ești făcut din lut.

un pas la întîmplare

spre visul mult dorit

un pas făcut călare

pe sufletul rănit.

un pas ca altă dată

cu grijă, hotărît

un pas ce niciodată

n-a dus unde-ai rîvnit.

un pas șchiop făcut alene

cu călcîile uscate

un scurt pas călcat devreme

pe pămînturi neumblate.