între noi

scoate capul pe geam și privește

cum între noi iubito, măreț crește

un vers din poem născut în poveste,

scoate capul pe geam, iubito privește.

între mine și tine, între noi amîndoi

e o prăpastie adîncă, săpată de ploi,

o baricadă din lupta de după război,

între tine și mine, iubito între noi.

rătăciți, duși în lume, după iubire

uităm drumul pornit, o veche amintire

ne lăsăm răstigniți de proasta gîndire,

rătăciți duși în lume, iubito după iubire.

acolo

unde e valul curcubeu

stropit cu lacrimi de lumină

unde a rămas ecoul meu

surzit de gol sub mărăcină.

unde am vărsat a mea culoare

plină de viață și iubire,

acolo soarele dispare

mîncat de gol și amintire.

a fost parfum de primăvară

și aburi calzi de toporași,

acolo, unde a cîta oară ?

noi am făcut întîii pași.

eram altfel, atunci trăiam

cu tine aceeași fericire,

eram copii, noi ne iubiam

fără vre-un gînd de despărțire.

nimic și nimeni nu putea

să ne încurce în amor,

privind la noi lumea credea

în visul cel nemuritor.

fîlfîie și spune

ceva îmi fîlfîie și spune
cu buze roșii de cireș
mă înfioară, mă supune
cu ochii dulci fără de greș.

mă lasă mut cînd mă sărută
și simt cum zbor ca un nebun
devin absent și lumea surdă
cînd urlu fericit și spun.

ce simt, ce văd, ce se petrece
în mine și în a mea lume,
ba e prea cald, ba e prea rece
și valul în mare face spume.

eu văd cum fîlfîie și spune
topindu-și buzele-n sărut
deseară soarele apune,
și-n fața lunii rămîn mut.

la taifas cu dorul

vorbea cu dorul stînd la masă

despre amintiri, despre amor

era atunci plecat de acasă

luă cu el un singur dor.

turna-n pocale vinul roșu

ce se scurgea din a lui vene

umplînd paharele din coșul

de amintiri scăldate în pene.

calde și moi de un sfînt fior

ce-l întorceau din vis acasă

fără de aripi, fără zbor

către frumoasa lui mireasă.

îmbrățișări de șampanie

în jur saluturi foc făceau

și voci cîntau a sărbătoare

stropi de șampanie ardeau

odată ajunse în pahare.

alai de vise se întreceau

să se împlinească într-o seară

cu luci în ochi toți își urau

mesaje ce feeric zboară.

și tot era parcă perfect

doar glasuri vii de veselie,

însă apăru un simț suspect

cînd miezul nopții fu să vie.

un sunet viu ca de cristal

făceau paharele cuprinse,

însă al meu ma pus pe jar,

tocmai atunci el amuțise.

pînă acum singur credeam

te caut fără de ajutor,

dar tot ce-n mînă eu țineam

simțea înflăcăratul dor.