Mărgele


Îți aduci aminte uneori
De zilele pline cu nori
Ce te-au udat sau poate nu,
Dar poate îmi vei spune tu.

Dar cui să-i spui dacă a trecut
Timpul la șters, dar l-ai știut?
Rămîne semnul de întrebare,
Dar acum n-are valoare.

Mulți există în astă lume
Nu-i poți ști pe toți pe nume,
Unii pleacă, alții vin,
Dar amintirile rămîn.

Și totul pare a fi normal,
Dar cîte-odata vine-un val
Din vremea veche ce s-a șters
Și nu-nțelegi de ce n-a mers?

Și iar vin norii plini de apă
Ce-n amintire te înneacă
Și parcă vezi ceva prin ceață
Ce deodată îți dă viață.

E soarele de altă dată,
Dar este astupat de-o pată
Ce nu-i permite sa-ncălzească
Fata ce poate sa răcească.

Dar cum e cerul plin de stele
Ce sclipesc parcă-s mărgele,
Fata le vede și iar uită,
Dar pe soare nu-l ajută.

Și așa rămîne sus
Înc-un soare la apus,
Cît n-ar face un cer cu stele,
Dar oricum rămîn mărgele.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu