crede

era mai ieri sau poate chiar acum,

dar asta mai deloc contează

oricum vom deveni mîini scrum

și soarele iar, va zîmbi-n amiază.

un viu băiat cu ochii de lumină

pe alocuri cam înflăcărat

ce n-aștepta, n-avea hodină,

era un tînăr brav soldat.

a fost călit de lupte grele

cînd sînge roșu a văzut,

și s-a pătat vrînd să se spele

de tot prin ce a fost trecut.

crescut bărbat plin de putere

cu ochi aprinși de viață plini

lăsat de frică și durere

merge înainte calm prin spini.

crede în viață și iubire,

în tot ce-n lume este sfînt

se-ndreaptă dîrz spre a sa menire

ce i-a fost dată pe pămînt.

o veche melodie

plouă octombrie flămînd

de soare plin cu armonie

tot șchiopătînd pîn la pămînt

îngînă o veche o melodie.

din neagra negură tot stoarce

șiroi de zoaie smaraldie

ce adapă mii de dobitoace

și îngînă o veche melodie.

și se strecoară peste tot

cu-o voce dulce de urgie

cu pașii mari, murdari de glod

îngînă o veche melodie.

intră-n pămînt, se face lut

otrava dulce din copilărie

la rădăcini ce n-au crescut

îngînă o veche melodie.

tot plouă des de la o vreme

și struguri nu mai sunt în vie

viața se mișcă cam alene

tot îngînînd aceeași veche melodie.

către tine

Azi e o seară obișnuită ca și toate

Cerul sclipește cu stelele-n palmă,

Luna cuminte încearcă sa înoate

Trecînd prin inele, nu vrea să doarmă.

Probabil și-a dat seama că-n noaptea asta

Eu am să zbor, fără de aripi, fără de motor

La tine, și vreau ca să-mi deschizi fereastra

Să pot intra direct din zbor, cît mai ușor.

De vei dormi cînd voi ajunge, tu grijă să nu-ți faci,

Eu voi intra fără de zgomot , mă vei simți atunci

Sărut venit din stele, semn îți voi face ca să taci,

Doar nu vrei prin fereastră înapoi să mă arunci.

Voi sta cu tine toată noaptea, și ziua voi rămîne

Dacă vrei, pot să rămîn o viață, două, sau chiar trei,

Putem uita de oră, de tot ce este timp, căci mîine

E departe, iar eu acum sunt viață,tu ia-mă dacă vrei.  

tu și eu

azi noapte ca de obicei visam

  pe-o stradă ce finea în mare

 eram noi doi ce cald priveam

 unde nasc zilele cu soare. 

 eu eram tu, tu eu erai 

 atît de fraged ne zîmbeam

din ochii tăi, din al meu rai

şi strîns la piept ne cuprindeam.

 departe în ai tăi ochi eram

 un strop crescut din fericire

 tu erai eu, eu tu eram 

de mînă doi, cîtă iubire.

deşi eram doar tu şi eu

 noi ne vorbeam atunci în şoapte

 credeam că va dura mereu

visul meu născut în noapte.

 cînd raza mea din vis apare

şi cald aud cum îmi vorbeşte

- trezeşte-te afară-i soare,

 la fel ca-n vis ea îmi şopteşte.

uimit şi plin de fericire

eu sar din pat şi o sărut

ea mă cuprinde cu iubire

şi-mi povesteşte ce-a făcut.

soarele și luna

Milenii au trecut de atunci
 de cînd soarele şi luna
  tot întreţin discuţii lungi
  reconvingîndu-se întruna.

 de forţa dintre ei creată
că nu e doar o întîmplare,
 el brav băiat, ea bravă fată
tot se privesc din depărtare.

 el foc topit, ea lună rece
ce tot visează să se atingă,
 prin ochii lor o lume trece
 ce lumina vrea s-o stingă.

 el o petrece la culcare
 seara cînd trebuie să plece
 ea îl trezeşte zîmbitoare
 în dimineţi prin geamul rece.

cu ochii plini de fericire
 el o visează ziua toată,
albă, aprinsă de iubire
 cum n-a mai fost alta vre-o dată.

fanfara nopții

E noapte şi luna-mi bate în geam

  fără vreun pic de modestie

 e prea tîrziu, deja dormeam,

 dar ea se face că nu ştie.

 cu pumnii se aruncă în fereastră 

atunci cînd somnul e mai dulce

 tînăra pasăre măiastră

pe care cerul vrea s-o culce.

şi cîntă răguşit în noapte

 trezeşte somnul obosit

 nu ştie de cuvinte în şoapte

atunci cînd toţi au adormit.

 şi cartierul se trezeşte

 cu ochii grei de somn scurtat,

 fanfara de odată încetineşte

  de parcă nici n-a mai cîntat.

marea ne simte

simți cum respiră marea

într-o cochilie mică de os,

e atît de aproape și e sărată.

simți cum zîmbesc cristalele albe

ce se usucă pe ale tale picioare moi

lucind fericite către soarele cald.

simți cum valurile se calmează

ajunse întîmplător între noi,

devin mai serene și cîntă.

simți sărutul dulce al apei sărate

cum se topește pe ale noastre buze

umede, pline de mare și noi.

în noaptea asta

în noaptea asta am să-ți fur iubirea

sub ochii cerului gelos încremenit

vom arde-n flăcări toată amintirea

ce-n ale noastre oase demult a învechit.

atunci cînd luna se va lumina la față

cu lumînările aprinse în mîini

ne vom topi ca fulgii albi de gheață

în farmecul parfumului de crini.

noi vom urca la cer cu ochii înfloriți

și fericirea cuprinsă strîns în brață

doi muritori și atît de îndrăgostiți

se vor iubi divin fugind de dimineață.

vezi somnul să nu te răpească

cînd voi veni la tine înflăcărat

căci am să ard cu flacără cerească

și voi pleca din lume supărat.

raiul adresa și-a schimbat

era o zi de primăvară

cu cer senin și soare afară

triluri de păsări ce încîntau

grădina unde ei dansau.

doi fluturi colorați aprins

un curcubeu ce lumea a cuprins

raiul ce adresa și-a schimbat

acolo unde ei doi sau sărutat.

un vis comun în piept ardea

cu fum de flori ce oglindea

dragostea ce parfuma în jur

grădina unde s-a oprit Amur.

sărutul

stă blestemat sărutul

pe ale ei buze coapte

ispită din trecutul

ce s-a pierdut în noapte.

mă chinuie cu gust

de dragoste nebună

trăită adînc pînă la must

la răsărit de lună.

simt cum tremură păgîn

pielea ei de portocală

mă înspăimîntă acel suspin

ieșit din ea întîia oară.

valsul mării

prin adîncuri trece luna

cu sprînceana întunecată

peste mare-și varsă struna

de lumină încordată.

straiele stelate-și spală

în apa smeraldă a mării

culegînd bărcile-n poală

adormite-n valul serii.

valuri mîngîie cu milă

plaja singură uitată

cu a sa lacrimă fragilă

din nisipuri adunată.

armonia în brațe prinde

insula spălată-n mare,

somnul cască și se-ntinde

cu picioarele de sare.

de departe

el alerga purtat de vînt

cu visul său aprins în zare

se îndrepta spre al său pămînt

lăsat cîndva în depărtare.

cu pașii mari și cadențați

și inima în piept turbată,

ei într-o zi au fost lăsați

și azi urma iar să se vadă.

în noapte stelele-l ghidau

cu luna topită-n mare

ziua păsările-i cîntau

și-l chemau din depărtare.

spre limba mamei alb zbura

și codrii care l-au crescut

spre acel meleag ce-l tot urma

cu neuitatul său trecut.

seara-n plajă

s-a stins lumina-n noaptea asta

și luna s-a pierdut în mare

stelele au închis fereastra

soarele-i uitat în zare.

valul calm pașii îmi spală

ce în mare au coborît

singur stors în plaja goală

adun pietre din nisip.

vîntu-mi fredoneaz-un cînt

legănîndu-se pe valuri

coborît din alt pămînt

încîntat de aceste maluri.

bronz nocturn fără culoare
din al nopții curcubeu
se afundă adînc în mare
răsărit din gîndul meu.

cu privirea obosită
de-a te căuta departe
mă întorc tras în ispită,
iar la vechia necitită carte.

credință

credeam în vorbele șoptite

și-n ochii tăi nevinovați

credeam în zilele însorite

și-n nenorocul meu de marți.

credeam în numere și zodii

în vis, destin și ghicitori

credeam în mii de melodii

și-n versuri stinse în scrisori.

credeam în amintiri uitate

în altă viață și-n iubire

credeam  în viață după moarte

și-n gînduri scrise de omenire.

credeam în ieri, în azi și mîine

în tot ce astăzi vreau să cred

credeam în ochi și buze fine

și azi mai vreau să pot să cred.

e noapte

e noapte,

din cer cad stropi de stele

peste întunericul departe

doi ochi, două mărgele

se sting încet în șoapte.

tîrziu,

cu luna stinsă în privire

țin pixul de mijloc și scriu

versuri triste de iubire

sub cerul negru purpuriu.

singur,

cu dorul strîns în brață

din vis vreau să te fur

să ne trezim în dimineață

pe același pat al lui Amur.

e noapte,

e prea tîrziu și întuneric

cobor în vers și plec departe
să dau de chipul tău feeric
plecat de mult în altă parte.

în poala ei

cu raze pe la ochi te ștergi

și vîntu-ți piaptănă amintirea

prin rouă zîmbete culegi

în poala unde ai strîns iubirea.

cu pasiune și atîta drag

o legeni ca pe-un prunc la sîn

cu visu-n brațele ce atrag

fericirea din suspin.

și ce păcat cînd iată crește

și pleacă înflăcărat in lume

în urmă nici că mai privește

uită că tu i-ai pus un nume.

atunci în poala de altă dată

la pieptul tău rămîne dorul,

cu gheb în spate și uitată

te stingi ușor strigind feciorul.

nu întreba

nu mă-ntreba de ce

azi soarele-i mai palid

și razele lui reci

îți sapă-n amintiri.

nu mă-ntreba de ce

te întristează noaptea

și stelele și luna

departe de pămînt.

nu mă-ntreba de ce

miroase a amintiri

în al tău pat încremenit

și tot în jur îți e străin.

nu mă-ntreba de ce

miros a mucegai salcîmii

și albinele nectar nu strîng

din albe flori ce-mbătrînesc.

nu mă-ntreba de ce

ți-s mai străini necunoscuții

ce îți zîmbesc în altă limbă

cînd tu și eu suntem departe.

nu mă-ntreba nimic
cînd știi deja răspunsul
și ce n-aș spune acum
se aude prea departe.

mă retrag în cuvinte

doar chipuri murdare de fum

curg din umbra arsă cuminte

 ce azi pleacă departe la drum

pe traseul pavat din cuvinte.

pășind cu dispreț peste vise

născute din scrumul fierbinte

plăceri și dorinți nepermise

îmi urlă să mă sting în cuvinte.

mai rămîn să aud cum se rod

papucii de asfaltul ce minte,

plec la drum, mă spăl de glod,

singur, mă retrag în cuvinte.

http://www.youtube.com/watch?v=2_PoEwWgx3M

ce-ți pasă ?

ce-ți pasă ție, stea de sus?

căci eu aici fără lumină

unde ieri soarele a apus

azi am rămas fără hodină.

ce-ți pasă dacă te privesc?

cu ochii sparți de întuneric

nici nu auzi cînd îți vorbesc

din bolta glasului himeric.

ce-ți pasă dacă azi mai scriu?

răvașe lungi cu al tău nume

cînd tu le pui într-un sicriu

și eu nimic rămîn a spune.

ce-ți pasă dacă mai citești?

al meu zbucium de cuvinte

dacă nu vrei să împărtășești

ce-n a ta inimă se simte.

în cer

vreau în vis să mă prefac,

un vis pierdut în noapte,

să perind cerul şi să tac

precum stelele fac șoapte.

şi lacrimi de lumină să culeg

în ale mele buzunare sparte,

şi norii de pe cer să îi dezleg

ca să-i alung cît mai departe.

fărîmituri în urmă am să las

să ştii cum să ajungi la mine,

cioburi din stelele ce-au ars

să le culegi, să nu-ţi fie ruşine.

am să te aştept la mal de cer

cu undiţa în beznă aruncată
şi amintirile în cîrlig de fier

nereuşind din apă să te scoată.

buchet de stele

aseară am fost plecat de acasă

am hoinărit pe cer ca o mireasă

și am cules de stele un buchet

ce l-am ascuns mai lîngă piept.

să-i încălzesc stelele reci

ce-au luminat calde poteci,

buchet din stele ți-am cules

din mii pe acestea le-am ales.

doar pentru tine am colindat

cerul negru în lung și în lat

să-ți culeg buchet din stele

aprinse din visurile mele.

umbră nudă

gunoi în urmă se risipă

sub ai tăi pași ispititori

tragi albe raze în ispită

cu ochii dulci mîngîietori.

atît de dulce și străină

apari în silueta-ți goală

de al tău cuget fără vină

unde adevărul nu se spală.

cu umbra nudă înnegrită

peste asfaltul slab crăpat

tu calci frumoaso osîndită

de chinul vechi ce te-a trădat.

în urma ta rămîne scrum

din vremea dusă de demult

ce astăzi tot mai face fum

în ochii tăi uscați de lut.

plouă din flori

plouă din flori

cu lacrimi de miere

miroase a culori

parfum de înviere.

plouă din cer

curge abundent

imagini ce pier

cu glasul absent.

plouă din sus

cu aripi arzînde

nori ce-au apus

în ape căzînde.

plouă din stele

cu praf de lumină

stropi de mărgele

fără hodină.

plouă din vreme

cu glas răgușit

curge alene

timpul grăbit.

plouă din gînd

mut de amintire

cresc în pămînt

flori de iubire.

o veche istorie

în aer stresat se învîrte gîndul

a încremenit sub masă stîngul,

e cald, dar tremură piciorul drept

din rază ai coborît în al meu piept.

sclipești din ochi sub sticla rece

deloc grăbit, dar timpul trece

mîna nervoasă locul își cată

cînd te privesc așa stresată.

serioasă și atît de nevinovată

privirea-ți fuge încordată,

florile-n colț de tine au uitat

sub mine scaunul a încordat.

panorama de afară relaxează

aștepți din negură să vină o rază

părul senin te-a învelit la piept

stau cam bolnav fără antisept.

cred gustul de întîlnire îți va trece

cum primăvara iarna o petrece

fugi-vei poate sau mai rămîne o șansă

să fim alături, să mai cădem în transă.

ai strîns în mîini tot negativul

și îl sugrumi, iar eu, naivul

privind și adorînd splendoarea

din cînd în cînd îmi schimb culoarea.

prea mult dorită a fost reîntîlnirea

ce a schimbat nevinovată amintirea

te-ai cufundat în gîndul plecat departe

privind cu interes într-o imaginară carte.

am intrat neinvitat în a ta lume

privești spre mine fără nimic a spune

poate cu-n pic de jale și de vină,

dar totuși te vedeam divină.

între noi

scoate capul pe geam și privește

cum între noi iubito, măreț crește

un vers din poem născut în poveste,

scoate capul pe geam, iubito privește.

între mine și tine, între noi amîndoi

e o prăpastie adîncă, săpată de ploi,

o baricadă din lupta de după război,

între tine și mine, iubito între noi.

rătăciți, duși în lume, după iubire

uităm drumul pornit, o veche amintire

ne lăsăm răstigniți de proasta gîndire,

rătăciți duși în lume, iubito după iubire.

acolo

unde e valul curcubeu

stropit cu lacrimi de lumină

unde a rămas ecoul meu

surzit de gol sub mărăcină.

unde am vărsat a mea culoare

plină de viață și iubire,

acolo soarele dispare

mîncat de gol și amintire.

a fost parfum de primăvară

și aburi calzi de toporași,

acolo, unde a cîta oară ?

noi am făcut întîii pași.

eram altfel, atunci trăiam

cu tine aceeași fericire,

eram copii, noi ne iubiam

fără vre-un gînd de despărțire.

nimic și nimeni nu putea

să ne încurce în amor,

privind la noi lumea credea

în visul cel nemuritor.

fîlfîie și spune

ceva îmi fîlfîie și spune
cu buze roșii de cireș
mă înfioară, mă supune
cu ochii dulci fără de greș.

mă lasă mut cînd mă sărută
și simt cum zbor ca un nebun
devin absent și lumea surdă
cînd urlu fericit și spun.

ce simt, ce văd, ce se petrece
în mine și în a mea lume,
ba e prea cald, ba e prea rece
și valul în mare face spume.

eu văd cum fîlfîie și spune
topindu-și buzele-n sărut
deseară soarele apune,
și-n fața lunii rămîn mut.

la taifas cu dorul

vorbea cu dorul stînd la masă

despre amintiri, despre amor

era atunci plecat de acasă

luă cu el un singur dor.

turna-n pocale vinul roșu

ce se scurgea din a lui vene

umplînd paharele din coșul

de amintiri scăldate în pene.

calde și moi de un sfînt fior

ce-l întorceau din vis acasă

fără de aripi, fără zbor

către frumoasa lui mireasă.

îmbrățișări de șampanie

în jur saluturi foc făceau

și voci cîntau a sărbătoare

stropi de șampanie ardeau

odată ajunse în pahare.

alai de vise se întreceau

să se împlinească într-o seară

cu luci în ochi toți își urau

mesaje ce feeric zboară.

și tot era parcă perfect

doar glasuri vii de veselie,

însă apăru un simț suspect

cînd miezul nopții fu să vie.

un sunet viu ca de cristal

făceau paharele cuprinse,

însă al meu ma pus pe jar,

tocmai atunci el amuțise.

pînă acum singur credeam

te caut fără de ajutor,

dar tot ce-n mînă eu țineam

simțea înflăcăratul dor.