Noapte

Timida lună iar apare

Strada lucește în felinare

Feeric seara tronu-l ține

Liniștea absoarbe tot în sine.

Somnul magia nopții mute

Iluzie a clipei petrecute

Farmec de sclipiri în noapte

Clipe cînd vorbim în șoapte.

Același chip o altă noapte

Aceleași buze finuț coapte

Același suflet mult iubit

Același zîmbet fericit.

Simt cum somnul mă cuprinde

Lumina în suflet se aprinde

Și-mi face cale către tine

Primește-mi sufletul ce vine.

sunt

Sunt copil să înțeleg

Sunt prea tînăr să dezleg

Sunt departe să zăresc

Sunt incărturar să citesc.

Sunt prea surd ca să aud

Sunt prea uscat să asud

Sunt prea odihnit să obosesc

Sunt cam verde să gîndesc.

Sunt răgușit să pot striga

Sunt obosit să pot alerga

Sunt fără voce de-a cînta

Sunt  prea serios de a alinta.

Sunt negru de a mă bronza

Sunt prea pașnic de a acuza

Sunt prea fragil ca să iubesc

Sunt prea timid ca să vorbesc.

sunt...

din clepsidră

Deja și barba a crescut

La talpă pielea s-a bătut

Părul zburlit, neîngrijit

Și haina spartă de cîrpit.

Pielea zilnic se înnegrește

Părul sur tot mai des crește

Nisipul jalnic curge-n ceas

Număr timpul ce-a rămas.

Îngheț de frig pe stînca crudă

Ce pînă la jumate-i udă

Mușchiul sub mine stă uscat

Brusc afară s-a înnoptat.

Vîntul mă alungă-n larg

Valuri mici de stînci se sparg

Haina s-a lipit de mine

M-a cuprins și strîns mă ține.

Luna și-a aprins lumina

Ceru-și îmbracă pelerina

Noaptea impune a ei lege

Soarele-n apus încet se șterge.

Parcă normal tot se petrece

Noaptea-i plăcută puțin rece

Doar că singur stau și scriu

În loc cu fata mea să fiu.

Haidem

Hai să zburăm de pe pămînt

Vreau azi pe lună să te alint

Să ne ținem strîns de mînă

Vreau să fii a mea regină.

Hai să aflăm pămînturi noi

Vreau s-o facem doar în doi

Să ne sărutăm pe marte

Vreau să ne iubim departe.

Hai să unim mai multe stele

Vreau să ne mutăm pe ele

Să avem a noastră stea

Vreau s-o cheme dragostea.

Hai s-o facem chiar acum

Vreau să ne pornim la drum

Să nu lăsăm așa un vis

Vreau să fac ce ți-am promis.

alfabet poetic

în asfințit de ochi căprui
apare filmul vieții lui
revers de amintiri tapate
rînduri pe foi debusolate.
și de iar fi fost deajuns
alfabetul în foaie de pus
ca să înțelegi puțin
din fericire și din chin
ar fi făcut-o în prima clasă
cînd scria corect la masă
buchii cîrpite în caiet
fără gînduri de poet.
dar nevoie a  fost să treacă
timpul care îl înneacă
în cosmos de poezie
să înțeleagă ce să scrie.
și iată-l azi cu foaia în mînă
și pixul ce negru suspină
lacrimi pătate pe hîrtie
ce fac versul să învie,
dă luci cuvintelor întinse
din suflet adînc, prelinse.

roșu-purpuriu

miros acid de scrum
udat sub aripa vandal
penită cu amor de fum
scurs prin vene de canal
trombate cu aroma crud
uscată în adînc orfan
venit cu suflet nud
învelit sub gînd profan,
rănit cu sînge clocotit
în mîna crapat uscată
de roșu bolborisot
cu spuma purpuriu umflată.
țurțuri comuniști îmi plîng
rana sufletului vîscos brodată
printre degete se stîng
picături din viața spartă.

lacrimi de sînge

convertit în lacrimi de sînge
roșii ce se usucă curgînd
vîscos în pumnul ce plînge
lugubru răgușit urlînd
în abisul de blocuri întinse
peste suflete înglodate
în asfalt sub smoală stinse
glasuri sparte încordate
blestemă tînărul vis
curs din nasul desfundat
clocotind pe barbă lins
de oraș deposedat.

Opaiț

parfum de amintiri înscrise
în foșnetul petalelor din vara
promenadei pe după culise,
trase din faima de odinioară
aprinsă cu ude chibrituri
chinuit frecate de perete
unde scobiam acele rînduri
ajunse azi doar negre pete
de gheare rugumate în piatra
semănată-n balta roșie se stinge
mucul negru încălzind vatra
ecoului ce-n vene se prelinge
turbat de dor inanimat
cadavrul meu uscat întins
pe piața în roșu asfaltat
un stîlp cu becul aproape stins.

dus de val

ignorînd norii reci de ploaie
merg pe cărarea de colb uscată
în cămașa suflată ce se înfoaie
înfuriată de îmbulzeala zombată.

printre stropii osteniți de soare
pe asfaltul ce stresat se-nmoaie
sub talpa mulțimii în sudoare
aromată cu parfum de zoaie.

fugăriți de clipa vieții care zboară
fără a mișca aripile sfiat extinse
în gloata rîvnelor ce mort coboară
prin tunel gonită cu luminile stinse.

Fluctuație

A fost să fie praful scrum

Și în colb să mă sugrum

Din celulă om am fost

Zămislit poate cu-n rost.

Apa în fulg și el în apă

Cadavrele uitate-n groapă,

Aprins în fumul ce dispare

Polen suflat de pe petale.

Cobor în cer înghițit tînăr

Cu raze moarte mă acopăr

Învelit în negre spume

Divizat complet de lume.

Mărgele

Îți aduci aminte uneori

De zilele pline cu nori

Ce te-au udat sau poate nu,

Dar poate îmi vei spune tu.

Dar cui să-i spui dacă a trecut

Timpul la șters, dar l-ai știut?

Rămîne semnul de întrebare,

Dar acum n-are valoare.

Mulți există în astă lume

Nu-i poți ști pe toți pe nume,

Unii pleacă, alții vin,

Dar amintirile rămîn.

Și totul pare a fi normal,

Dar cîte-odata vine-un val

Din vremea veche ce s-a șters

Și nu-nțelegi de ce n-a mers?

Și iar vin norii plini de apă

Ce-n amintire te înneacă

Și parcă vezi ceva prin ceață

Ce deodată îți dă viață.

E soarele de altă dată,

Dar este astupat de-o pată

Ce nu-i permite sa-ncălzească

Fata ce poate sa răcească.

Dar cum e cerul plin de stele

Ce sclipesc parcă-s mărgele,

Fata le vede și iar uită,

Dar pe soare nu-l ajută.

Și așa rămîne sus

Înc-un soare la apus,

Cît n-ar face un cer cu stele,

Dar oricum rămîn mărgele.

Adresa

Trăiesc pe strada singurătăţii

Cu numărul nul, al eternităţii,

Într-o casă acoperită de iluzie

Ce m-a făcut să mă pierd în confuzie.

Aici , nimeni nu mă poate găsi

În zadar am încercat a mă amăgi,

M-am rătăcit în vidul reveriei

În lumea straşnică a fanteziei.

Am încercat să-mi creez fericirea

Am dorit să abandonez sihăstria,

Dar oricum, am rămas ca un schit

Nimic nu am avut, nu mi-a fost sortit.

Vreau să plec, dar lumea-i goală

Asta-i viaţa lor, ce-i spun reală,

Eu, acolo sînt un biet străin

Retras în locul pentru ei hain.

Oare de ce?

Oare de ce?

Lumea-i plină de suflete bolnave,

Inimi frînte

Și visuri trădate.

Oare de ce,

Suntem istoviți?

Zombi în căutare

Cu picioarele în sînge

Și inima rănită.

Oare de ce,

Nu putem înțelege,

Suntem prea proști?

Degradați cu suflet rahitic

Și inima făcută fărîme.

Oare de ce?

...

Oare de ce?

Lumea-i plină de suflete bolnave,

Inimi frînte

Și visuri trădate.

Oare de ce,

Suntem istoviți?

Zombi în căutare

Cu picioarele în sînge

Și inima rănită.

Oare de ce,

Nu putem înțelege,

Suntem prea proști?

Degradați cu suflet rahitic

Și inima făcută fărîme.

Oare de ce?

...

iritat

nervos sînt azi nu vreau să scriu
mă rupe starea mea nebună
tastez cuvinte ce se adună
precum stelele, pe cerul pustiu.

portretul meu urlă cu glas
ieșit din inima-mi strivită
de tot ce zilnic mă irită
pîn la psihoză, doar un pas.

cu ochii roșii de furie
în astă stare de marasm
rămîn fără al meu orgasm,
din mintea ce devine poezie.

erou dispărut

mi-a fugit din vers eroul
ce credeam pîn azi în el
a rămas doar surd ecoul
și grasul urmelor de gel
s-a rupt fără fisuri din carte
precum inima din piept
s-a șters și glasul vocei sparte
de pe banda cu magnet,
fără refren de azi e piesa
dansată fără de final
ca muzica ce vrea să iasă
din casetă prin canal.
muza iluzia mea moartă
de mîna sau din mintea mea
fără revers inanimată
în cartea ce ieri se găsea.

insomnie

îmi fac loc în somnul care

ar trebui mintea să mi-o ia

pe o canapea comodă, mare

sau întins chiar pe podea

ghemuit ca puiu-n pene

sau desculț fără copertă

el oricum vine alene

mă mai ține în alertă

dacă mintea mi-ar zbura

m-aș simți mai liber poate

să zîmbesc m-aș apuca

chiar și să citesc o carte.

însă acum mintea e plină

de gînduri săpate în ruini,

privesc ca orbul la lumină

plivind din amintire spini.

Strada speranței

Văd strada ce în larg dispare

Văd soarele ce cade în disperare

Văd oameni ce trec strada negrăbiți

Văd oameni singuri, înși răniți..

Văd cum cerul fața-și înnegrește

Văd cum umbra-n strada crește

Văd cum felinarele ochii își deschid

Văd cum ferestrele și ușile se închid.

Văd stafii ce rătăcesc pe stradă

Văd oameni ce nu mai vor să vadă

Văd amintiri ținîndu-se de mînă

Văd fericiri în stradă cum suspină.

Văd ochi plecați în trotuarul sur

Văd pași tîrîți peste pămîntul dur

Văd minți plecate în al speranței cimitir

Văd strada lungă căzută în delir.

Ți-aduci aminte?

Ți-aduci aminte cum fugeam?

Pe străzi în noapte alergam

Cum ne așezam pe giacă jos

Priveam orașul întunecos.

Ți-aduci aminte cum furam?

Sărutări în timp ce ne plimbam

Cum brusc eu te luam în brață

Și nebunatic te sărutam pe față.

Ți-aduci aminte cum zîmbeam?

Precum copiii mici noi ne jucam

Cum ne lăsam cuprinși de fericire,

Cele mai sincere clipe de iubire.

Ți-aduci aminte cum visam?

În timp ce de mînă ne țineam

Cum vorbeam despre iubire,

O veche și frumoasă amintire.

răbdare ruginie

pudrit de spuma mării
nude în alb sărată
uscat în stropul lumînării
de fumul incolor pătată
în lacrima ce plînge focul
înfometat de aburi stins
din ceară precum stropul
ce pe tulpină s-a prelins
galben sleit fără de luci
din ochii șterși de cafeniu
vechi c-a lemnul de pe cruci
prelucrate în sur cu staniu
amorțit de crom cojit
ruginiu pe sub pleoapa
obosită în gînd trudit
să mai țină în ochi apa.

broasca

broasca în jos s-a înclinat cuprinsă
de mîna caldă neconvins întinsă
în compania glasului prelins
prin cavitatea ce pe margină s-a prins.
incomod sfiată în odaie pătrunde
privirea ce stilat se ascunde
după sticla prost afumată
doi ochi de broască speriată

versuri uscate

Îmbib pesimism parazitar

Bolnav sfîrșit celibatar

Amar la mintea însurită

Orbit de viața amețită.

Surpat, scuipat și vestejit

Iubit, stimat și ponegrit

Lăsat în naufragiu fără șansă

Hrănit cu realitate falsă.

Sub ochii roșii și umflați

Cu obrajii supți, uscați,

Suflet scund cu gheb în spate

Și cu buzele crăpate.

Metamorfoză

Cu pași de plumb fără zadar

Pe rănile crăpate în trotuar

Se varsă apa ce s-a rupt

Din cerul de desubt

Întins copertă afumată

Peste lumea ambalată

În nimic ce ar putea

Lua în mînă și vedea.

Un mut cu vocea lui

De aur, înghițită fui,

Își încordează amețita limba

Să vadă cum urechea strîmbă

De la ochelari de soare

Cafenii de la sudoare

Ce cam negru îi arată

Pătata lentilă spartă

De la soarele scăpat

Peste cerul înnorat

Scobit între nori de vată

Ce în ochi pot să încapă

Kilometri largi în zare

Valuri rupte de la mare

Ce-și spală dinții alb sărați

În zbor privind înspăimîntați

La stînca surpată-n frunte

Spre o nouă formă - punte.

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

Rendez-vous

Toamna devreme

Seara tîrziu

Vîntul alene

Parcul pustiu.

Bănci dezgolite

Copaci îmbrăcați

Stele aurite

Nori ruinați.

Lumina pășește

Singură-n noapte

Cîntă, zîmbește

Vede departe.

Vîntul adie

Părul zburlit

În căști melodie

Cîntă liniștit.

Fetița sub stele

Plutește-n plăcere

Gîndurile grele

Lăsate-n tăcere.

Va fi o noapte obișnuită

Vei adormi, iar dezvelită

Luna va fi la locul ei

Ceasul va bate ora trei.

Și vei simți un vînt plăcut

Ce prin fereastră a trecut,

Dar decuseară era închisă

Ba chiar în cuie era prinsă.

Dar asta nu te preocupă

Cînd simți pe mîna ta o pupă

O rază ce abia sclipește

De pielea ta fin se lipește.

Te înfășoară în sărutări

De jos în sus urcînd pe scări

Te lași cuprinsă de lumină

Se aprinde focul ce suspină.

Și patul vechi devine nou

În cameră zboară acel ecou

Vocea plăcerii mai vibrează

Atît cît luna luminează.

Dar raza soarelui zglobie

Aude în casă gălăgie

Și curioasă a intrat

În dormitorul cu acel pat.

Și a trezit frumoasa fată

Ce sta cu perna îmbrățișată

Prostirea jos, patul pe-o parte

Și gîndul fetei dus departe.

O nouă zi, un început frumos

Tînăra îmbracă hainele pe dos

Cu gîndul dus acolo sus

Așteaptă soarele-n apus.

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

Dialog nocturn

Patul gol, perna culcată

Singur mă gătesc de somn

Nu pot adormi de-odată

Parcă vreau, dar nu am somn.

Loc rămîne lîngă mine

Să-l cuprind cu mîna caldă

Locul este pentru tine

Vino, fă-mi noaptea mai caldă.

Vino să vorbim cu patul

Ce de-o vreme a muțit

Să-i șoptim cînd doarme satul

După ce a amurgit.

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

Desculț pe drum

Aș face înconjorul lumii desculț

Aș vorbi dacă ai putea să mă asculți

Aș trece înnotînd apele mării

Aș face să zboare vremea așteptării.

Aș urca pînă acolo sus la stele

Ți-aș face din ele mărgele

Aș face luna veșnic plină

Aș strînge roua ce suspină.

Aș sulfa în părul tău moale

Aș pune capul pe ale tale poale

Aș purta mîna pe pielea-ți fină

Aș privi în ochii ce mă alină.

Aș atinge geana sfioasă

Aș săruta buza poroasă

Aș șopti la urechea naivă

Aș repeta fraza tardivă.

Aș îngenunchea vinovat

Te-aș înneca în sarutat,

Dar sînt departe acum

Merg desculț pe drum.

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

În lipsa și prezența ta

O oră sau o sută de ani

O monedă sau o movilă de bani

Un sărut sau un veac de iubit

O vorbă sau un dialog reușit

Un copil fraged sau un bătrîn vestejit

Un fir uscat de iarbă sau un cîmp înflorit

O clipă singur sau o viață solitar

O mică șotie sau un adevărat barbar

Un pas înainte sau kilometri parcurși

Un copil fără dinte sau un bătrîn cu ei puși

O notă stîlcită sau o piesă melodioasă

O foaie vopsită sau o operă faimoasă.

O oră cu tine e o sută de ani

O monedă cu tine e o movilă de bani

Un sărut de la tine e un veac de iubit

O vorbă cu tine e un dialog reușit

Un bătrîn lîngă tine devine copil,

Iar fînul uscat verde ca în april

O clipă fără tine un veac de calvar

În glumă cu tine devin mai ștrengar

Un pas către tine kilometri de fericire

Bătrîn lîngă tine cu nepoți în devenire

O strună lîngă tine devine orchestră

O pensulă uscată se face maestră.

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

Nu acasă

Și rece a fost să fie noaptea

Singur doar cu singurătatea

În patul gol, camera nudă

Două ferestre ce asudă.

Nici luna, stelele nu sînt

Și ceru-i negru de pămînt

Pereții albi acum sînt suri

Mobila veche e-n zgîrîieturi.

Lampa stricată lîngă cap

Neîncetat în saltea sap

Înțeleg că nu aici mi-e locul,

Dar degrabă se sfîrșește totul.

Vers în foaie

De m-aș face vers în foaie

Aș vrea un colț să mi-l îndoaie

La pagina mea să se deschidă

S-o citească înainte s-o închidă.

Poate multe n-aș avea de spus

Doar poezie, atît am de propus

Versuri atent pictate în foi

La teme vechi și teme noi.

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

Frunze

 Copacii lacrimi sure plîng în vînt

O piesă veche fredonată de pămînt

Un strai uscat de amintiri frumoase

Un ciclu ars de razele călduroase.

Un scut pe timp de pace

O mult prea mare carapace

Temporar o mască de culori

În locul miilor de flori.

Conservatista toamnă alintată

Își țese haina veche demodată

Bătrîna întoarsă în trecuta amintire

Învelită în ruginita sa prostire

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

amintiri din vară

Sardegna

stînci, arbuști, nisipuri, ape
pietre umede sub ape
soare, luna, cer pustiu
peste malul azuriu.

rai sălbatic, plaja goala
un singur gînd iar se răscoală
nu mă lasă nici o clipă
cînd îmi strigă, cînd îmi țipă.

defapt el e medicamentul
ce-mi dă curaj să trec momentul
de pustnicie pe alt pămînt
cînd lîngă tine eu nu sînt.

doar dragostea ce zace în mine
pulsează sîngele în vine
doar sentimentul ce îl simt
mîă mai ține pe pămînt.

iubita mea de peste ape
închide ochii, sînt aproape
zîmbește, spune-mi mă iubești
eu te admir, tu m-ă privești.

cu ochii umezi îmi șoptești
iubesc și simt că mă iubești
aici, acolo și oriunde
dragostea noastră va pătrunde.

în suflet inimă și oase,
trăiri aprinse, armonioase
ce mi-au lăsat mintea acasă
lîngă iubita mea frumoasă.

Funebră

Străpuns de vreme zac într-un cavou

Asurzit de-un grav și mut ecou

Rupt de la tot ce-mi e mai sfînt

Supt de un negru fin pămînt.

Viermii mă mîngîie pe față

În jur e cald, dar sînt de gheață,

Doar amintiri în venele uscate

Nu văd nimic, aud de toate.

Ajuns acasă între patru scînduri

Uitat de griji și copleșit de gînduri,

Mă chinui să-mi văd fața dehidratată

Însă e întuneric și poarta încuiată.

Încerc, mă scol, așa ușor mai sînt,

Dar trupul meu rămîne la pămînt

Revin la loc și mai încerc o dată,

Dar ce n-aș face poziția rămîne neschimbată.

Privesc de sus la vechea amintire

Cum lăcrimează ochii plini de nedumerire,

O inocentă frunză ușor suflată în vînt

O nouă înmormîntare pe acest bătrîn pămînt.

Trezește-mă

Cînd vei simți mișcarea mea

Trezește-mă,

Te rog nimic nu mă întreba.

Cînd vei simți a mea căldură,

Trezește-mă,

Corpul meu lîngă a ta făptură.

Cînd ochii mei vei revedea

Trezește-mă

Și vei vedea în ei o stea.

Atunci cînd mă vei săruta

Trezește-mă

Și vei simți că-i buza mea.

Cînd ne vom atinge iar

Trezește-mă

Și mă vei primi în dar.

ploaia

Umbrela mea și ploaia udă

Strada goală, nori ce asudă

Urechea mea și ploaia rece

Ecoul viu prin minte trece.

Haina mea și ploaia crudă

De la mine stropi se udă

Vocea mea și ploaia seacă

Cîntă apa ce se înneacă.

Umbra mea și ploaia spartă

Umbra în apă îi agitată

Visul meu și ploaia vie

Cum trece apa tot învie.

Din întîmplare

Sticla din mînă am scăpat

S-a vărsat peste podea

Picioarele mi le-am udat

N-a mai rămas nimic în ea.

Durerea în sticlă ieri era

Și nu știam de neplăcere,

Dar astăzi toată-i pe podea

Bolnavă-i casa de durere.

Iau o cîrpă s-o absorb,

Dar apa intră încet în mine

Nu văd nimic, parcă aș fi orb

Necazul curge acum prin vine.

Și se răcește încet în casă

Inima își pierde slab tempoul

Și neplăcerea nu mă lasă

S-a întunecat în colț tabloul.

În dimineață

Și noaptea s-a evaporat în dimineață

Pe iarba verde doarme un strat de ceață

Somnorosul soare leneș la ochi se șterge

Cerul grăbit luna și stelele și le culege.

Razele mici în joacă cerul văruiesc

Puii de pasăre prin cuib se vîrcolesc

Ferestrele în casă soarele îl cheamă

Lumina nu lasă lumea să mai doarmă.

Glumește vesel ziua ce abia s-a născut

Magia nopții negre în aer s-a pierdut

Cocktailul vieții în văzduh s-a răspîndit

Somnul leneș nedumerit s-a rătăcit.