vis pe cal alb

din colb de fulgi

și frunze de zăpadă

sub straie lungi

lumina stă grămadă.

un boț fragil 

lipit de calda sobă,

 un mic delir

ce bate-n a vieții tobă.

cu mintea înaripată

și glas de primăvară

ea stă îngîndurată

privind prin ochi de ceară.

îl caută departe

ca un copil pe mama,

deschide încet o carte

citind-o își dă seama.

ea e fata divină

din marele palat,

iar el are să vină

la dînsa neîncetat.

cu ochii prinși de zare

și visul pe cal alb

un colb în depărtare,

un strop din soare dalb.

și rătăcind prin carte

copila adoarme calmă

cuprinsă pe la spate

și mîngîiată-n palmă.

iluzie

ești o stafie

sau doar fum

ești o magie,

un boț de scrum.

ești vis pierdut

ce clar dispare,

un cult de lut

în departare.

ești lună, stea

fără de cer

ești groapa mea,

tainic mister.

ești vînt absent

fără de soare

ești val prezent
în a mea mare.

ești tot ce vreau
și aș vrea să fie
ești strop ce-l beau
din gelozie.

ești fulg topit
în ghiața deasă
ești vis dorit
ce mă apasă.

bună dimineața

de dimineață vocea ta în receptor

atît de suav și molcom îmi vorbește

răspîndind arome dulci în dormitor

acolo unde floarea noastră crește.

peste așternut ușor amorul s-a întins

în raza caldă ce sfiat pătrunde,

acolo în cuibul nostru calm prelins

iubirea noastră de lume se ascunde.

cu mintea beată de somn și de amor 

te caut măgulit printre cearșafuri,

dar tu cu glas nevinovat în receptor

mă despletești din pat și visu-mi furi.

S.O.S.

te-ai îngropat în zăpadă

pe o nu știu care stradă,

dar mult omătul nu va ține

căci uite, primăvara vine.

și vei ieși iar la lumină

cu ochii storși de grea hodină,

și unde atunci te vei ascunde?

nu mai fugi, căci nu ai unde.

privește-mă în ochi curat

și spune-mi sincer, răspicat

de mai apar în al tău vis

așa cum cerul ți-a promis.

sub tapetă

furnici de zăpadă cad peste mine 

frămîntîndu-mi pielea de aluat

topită de acel gînd plecat la tine 

ascuns sub penele dorului înaripat.

odată ajuns, acolo unde ești tu

timpul în loc să se oprească,

vreau să se întîmple chiar acu

romanul dulce în noi să crească.

dar munți de vînt și fulgi de ghiață
cad fără parașută în mare
pictînd dorul pe a mea față
cu flori de ger spălate-n sare.

și-n ochi stecliți de ger aprins
apare o vagă, dulce siluetă
ce din nămeți cald s-a prelins
în al meu suflet sub tapetă.

dintre miile de stele

ai dispărut ca ultima rază de soare

ca negrul fum te-ai dispersat

din lumea plină de culoare

cu păsări negre ai plecat.

din alb buchetul plin de stele

și dintre miile de flori

lăsat-am cerul plin de ele

pentru al tău zîmbet în culori.

doar umbra ta, în urmă a rămas

și scrumul sur ce-a nins în mine

mii gînduri și-au făcut popas

în al meu suflet fără tine.

vis alb

în dimineți albe și reci

cu fulgii strălucind în păr

în ochi îngîndurată pleci

din visul meu plin de mister.

aștept să te întorci la mine

cu acea ardoare stînjenită

din nou să mai adorm cu tine,

- copila mea, te vreau iubită.

caut prin urme de zăpadă

sărutul tău, a ta privire

ce a zburat dintr-o grămadă

de plăceri ca o clipire.

a visului nostru trecut

prin vene, inimă și oase,

prin buzele făcute lut

din pasiune adînc roase.

patul nopții

în nopți cînd luna fulgi devine

și alb pămîntul încet adoarme

în sobă scîrțîie, la mine

lemne din pomul ars de foame.

vedeam prin geam luna fărîme

ce se dezghioacă peste sat

căzînd, ea la pămînt rămîne

lucind ca cerul înstelat.

acolo unde răsării chiar tu

zîmbind plăpînd la infinit

plină de viață o clipă fu,

 un vis de basm ai împlinit.

în luci de catifea priveai

vrăjind cu-o sinceră lumină,

în ochii mei alb înfloreai

cu glas de pasăre divină.

tabloul viu la miez de noapte

ningea cu stele în ochii mei

de ea atunci eram departe, 

dar eu simțeam prezența ei.

zîmbii satisfăcut atunci

cînd somnul mă striga în șoaptă

simțeam, de mînă mă apuci

frumoasa mea cu buza coaptă.

pășii cu tine pragul porții

cuprinși ca puii mici de panda

priveam de mînă patul nopții

lăsînd în urma noastră banda.

fui tânăr

în nopţi de mult fermecătoare

sub cerul brodat cu licurici 

de prin poieni cu lăcrămioare

noi ne priveam cu ochi pitici.

în raze alb din luna scursă

tu mă vrăjea-i cu desfătare

nici nu simţii o noapte dusă

lîngă copila încîntătoare.

cu faţa roză de plăcere

şi ochii tulburi de amor

nu cunoşteam atunci durere

nu-nţelegeam ce înseamnă dor.

fui tânăr și îndrăgostit
de tot ce Ea, părea să fie
credeam că sunt al ei iubit
visam s-o iau chiar de soție.

însă acel vis s-a spulberat
dintr-o simplă întîmplare,
tot ce n-am vrut, eu am aflat
și am căzut atunci din soare.

cu ochii plini de întuneric
storși de crudul adevăr,
tot căutînd simțul feeric
ce l-am trăit ca prin mister.

  

sărută-mă

sărută-mă,

cu buza-ți plină de dulceață

topește-mi gura mea de gheață,

sărută-mă.

sărută-mă

cu vînt sculptat pe buze

nu căuta nenumărate scuze,

sărută-mă.

sărută-mă

cu dragoste turnată-n sînge

ce tremură și nebunatic plînge,

sărută-mă.

sărută-mă

pe ochi, pe buze și pe frunte

treci peste necălcata punte,

sărută-mă!

curcubeu pe buze

a fost și primăvară afară

și soarele lucea mai blînd

parfumul viu de lăcrămioară

în codru se plimba cîntînd.

în verdele din nou născuta iarbă

printre aromele de flori

amorul tînăr cu dorința oarbă

o desena pe buze în culori.

din curcubeul sărutului născut
în dansul magic al miilor de zîni
sub trilul păsărilor nemaicunoscut
el, languros o mîngîia la sîni.

fiorul crud se răspîndea în zare
cu-n tremur firav înnodat
din vocea lor fără scăpare
căzu amorul grav surpat.

din ochi ce nu puteau să creadă
în viața aspră după moarte,
și mîngîind-o făr s-o vadă
își duse visul mai departe.

mult așteptatul sărut

sub ochii lunii se strecoară

sărutul plin de afecțiune

pe buza ei zvîntată iară

din dorul dulce de tăciune.

el varsă suflet pe a ei buză

ce se îmbibă cu amor

nevinovat își cere scuză

de timpul sugrumat de dor.

în a lor sînge înmugurește

dragostea stinsă-n altă lume

sărutul lubric îi topește

într-un izvor cu același nume.

din tranșee

ascuns după lentilele blindate

eram atunci cînd te-am zărit

privind din gaura de moarte

unde cîndva tu, m-ai zvîrlit.

m-ai privit atît de senzuală

de parcă aș fi al tău iubit,

și, iar atins de acea răceală

încep să tremur osîndit.

de ce te-ai scurs în ochii mei?

după o viață de absență,

iar ai venit capul să-mi ei?

-moarte, cu coasa de faianță.

polen de scrum

polen din ochii ei căprui

s-a scuturat în poala lui
eliberînd în jur parfum
de dragoste uitată-n drum.

petale șterse de culoare
în urma lor săpa cărare
printre amintirile căzute
din buzunarele lor rupte.

de vremea arsă pe alei
suflînd amor din părul ei
crescut în inima învechită
de marea dragoste pîrlită.

Primăvara în toamnă

Se îngălbenesc petalele ce tot mai ocrotesc

Bubușluiul tînăr și atît de fraged încă,

Frunze din părul ei, dansînd se risipesc

Pe aleea unde visul a împietrit în stîncă.

Toamna înghite a noastră primăvară

Lăsînd în suflet doar rouă din iubire

Și frumoasele întîmplări de odinioară

Ce vor trăi o viață cu noi în amintire.

Trecutul făcut stropi cu sau fără voie

Se va usca în noi, făcînd vapori din vis

Născut în două inimi ce astăzi au nevoie

De un nou loc în vechiul paradis.

noaptea noastră

noaptea-ți vorbesc fără de glas

din amintirea visului ce am trăit

culeg petale din chipul tău rămas

în ochii mei ce-n noapte a-nflorit.

parfum de roze alinate-n brațe

și azi mă leagănă în viul tău sărut

pictat pe buzele jumate înghețate

din noaptea cînd te-am cunoscut.

sculptînd amor pierduți în altă lume
ne văd și acum turbați de acel ecou
ce murmură necontenit și-mi spune:
- fără de ea alături, tu nu vei fi erou.

luna

luna fugea de nori stresată

să mai zărească al său dor

dar întunericul de vată

îl astupa cu grav decor.

și cum doar noaptea îi unea

ea rău plîngea de după nori

în rugă lacrimi mii cerșea

să-l vadă o clipă în culori.

și lacrimi mii se adunară

într-un lac de pomi umbrit

cînd ziua se întoarse iară

apa încet s-a limpezit.

trecînd atunci pe lîngă ape

el chipul ei zări așteptînd

sări grăbit dorind s-o scape

ea apăru pe cer zîmbind.

atunci cuprins de-a ei lumină

ieși dezamăgit din apă

și tremurînd în ochi cu vină

în amintiri dorea să-ncapă.

luna-i șoptea acum felice

că visul ei se fu văzut,

și el neavînd atunci ce zice
plecă în lumea sa tăcut.

al meu pocal

se îneacă luna în pocal

cu bule ce la cer s-avîntă

să nască stelele-n fundal

din existența noastră fentă.

luna miroase a muscat

și dulce se topește-n gură

privesc paharul desecat

ce s-a însetat de băutură.

și strigă fără glas la cer

cu ochi lucind de amintire

în așteptare de mister

să se înece în iubire.

cînd lacrima va curge fin

în al meu pocal uitat

voi trăi iarăși din plin

cuprins de tine înamorat.

Moment de reculegere

Cînd simt nevoia să vorbesc

Mă arunc în versuri și citesc

Istoria ce urma îmi ține

Și dau cu ochii iar de tine.

Același gust de altă dată

Îmi intră-n pielea demodată

Și vie simt, iar amintitrea

Întors în timp îți văd privirea.

Mă regăsesc atunci slăbit

De chinul vechi, cît te-am iubit,

Mai are rost azi să mă întreb

De ce trecutu-mi face gheb?

scaunul de veghe

de cum se-ntunecă afară

ea, scaunul în colț îl pune

și tot așa seară de seară

așteaptă trează o minune.

și iar cu ochii în tristețe

somnul o prinde așteptînd

cercînd la scaun cu blîndețe

unde el ar sta privind.

din somn tresare fericită

cînd luna scîrțîie-n fereastră

dar iar adoarme amărîtă

văzînd că el nui s-o privească.

și timpul crud o tot încearcă

din vremea cînd sau cunoscut

și nicidecum din vis nu pleacă

chipul lui privind tăcut.

Pentru totdeauna

Și azi mai fîlfîie sărutul

Pe buza lui blînd tatuat

Resimte viu tot amănuntul

Ce-n mintea lui s-a tupilat.

Un vînt pierdut ce nu se lasă

Îl tot frămîntă-n lipsa ta

De ce-a plecat iar de acasă?

Cînd e cu gîndul doar la ea.

Și iar prezentu-i amintire

Din vremea ce ei se iubiau

O prea confuză fericire

Din clipa cînd iar se lăsau.

Cu ochii tulburi și uscați

Să înțeleagă azi încearcă

Este real c-au fost lăsați?

  Sau a plecat să se întoarcă?

A dorului terasă

cu nostalagia stau cuprins

pe o terasă în ochii mării

încerc să-ți simt parfumul stins

ce s-a topit la sînul depărtării.

doi tineri ținîndu-se de mînă

mă înneacă adînc în amintire,

te caut noaptea în luna plină

să fiu sub stele al tău mire.

măcar cît noaptea ține tronul

să fiu al tău dulce delir

să ne prindă-n plajă somnul

sorbind din buze dulce mir.

și chiar de soarele te-ar duce

din îmbrățișarea mea flămîndă

pe mine dorul o să mă apuce

stînd singur la o masă-n tindă.

către mama

din chinul greu și fașa nudă

din vremea dusă de demult

tu m-ai crescut de lacrimi udă

vorbindu-mi dulce să te ascult.

eram un puști și azi mai sunt,

dar vorba ta acum nu zboară

pe lîngă părul meu cărunt

și mintea mea de odinioară.

doresc iar să mă chemi la geam

cu glasul tău plin de lumină,

mi-e dor cum temele-ți citeam

seara, cînd tu doreai hodină.

eram prea tînăr și neînțeles

doream să evadez de acasă

dar nu știam că am să ies

și tu mă vei striga la masă.

cum o făceam de obicei

cu toți ne adunam la masă,

noi ne hrăneam din ochii ei

cu dragoste și tort de casă.

revedere

atît de mult vreau să te văd

în carne vie să-mi zîmbești

cu aceleași buze să vorbești

și iar din lume să mă pierd.

în vraja ochilor tăi sinceri

copil vreau iarăși să mai fiu

strîngîndu-te dornic de brîu

ca și în dansul acelei vineri.

pe același drum să hoinărim

cu inima în mîna transpirată

la miezul nopții de altă dată

să simțim ce-am vrut să fim.

plaja noastră

din ochii tăi spălați de sarea

ce s-a topit cîndva în marea

prin care azi desculț pășim

la răsărit de soare ne privim.

cu picioarele în fina spumă

ce pe nisip a șters lăsata urmă

fugim spre înroșitul soare ud

ce a ieșit din mare roșu, nud.

de mînă două siluete fericite

strîng soarele în brațe adormite

sorbiți de a sărutului vrajă

luați de val se întind pe plajă.

nisipul rece îi cuprinde strîns

distanța mută dintre ei s-a stins

doar ei și valul ce îi spală

se tăvălesc prin plaja goală.

rouă din stele

în scena stelelor aprinse

sub luna albă de plăcere

într-o poiană stau întinse

două chipuri în tăcere.

cu ochii verzi de licurici

în noapte-i mîngîie sărutul

pe iarba plînsă de pitici

ei se unesc uitînd trecutul.

topiți din rouă cad în cer

sorbind din buza ei dulceață

se pierde-n trupul ei de zer

sufletul lui uitat de viață.

miraj de voci ieșite-n noapte

plouă din stele făr să spună

că luci de rouă plîng în șoapte

peste candida lor cunună.

silabe

am prins-o de mijloc atunci

luînd-o zîmbitoare-n brață

înfășurată într-al meu clinci

mă săruta încîntător pe față.

cu ochii închiși de mîngîiere

noi ne topeam într-un sărut

pierduți în marea de plăcere

nu ne doream nimic mai mult.

eram silabe de amor ferice

în poezia buzelor pasionate

cînd ne iubeam fără a zice

cuvinte ce-au făcut păcate.

maci roșii

din țărîna unde stropi căzură

de sub armura lor străpunsă

maci roșii ies, azi de sub zgură

de gloanțe arse-n carnea unsă.

cu sînge clocotit varvar de ura

din ochii tineri fără rea voință

ce-au fost mințit trimiși din gura

unor politici de altă credință.

turmentați de neagra adrenalină

cu iluzii chioare în vînă băgate

cad trupuri sparte-n grea ruină,

ecoul morții, urlă nebun prin sate.

mame însurite pruncii își îngroapă

pe dealul satului, mai lîngă soare

cerînd Domnului în gropi să-ncapă

și chipul lor ce viață nu mai are.

peste mormintele ce lacrimi au sorbit

din sufletele seci de-a fiului iubire

azi macii roșii plîng dorul ce-a scîrbit

o națiune chioară lipsită de amintire.

petale

polen din ochii ei căprui

s-au scuturat în poala lui

din naivele petale de mac

îngenuncheat pe mal de lac.

cu privirea înnecată în apă

caută stele ce la fund sapă

nămol cu rădăcini de nufăr

alb sprijinit pe-al apei umăr.

coroana lacului dansează

în valul apei ce pulsează

parfum topit peste văzduh

ce a trezit al bălții duh.

uitat de umbra lui pierdută

prin stufăria des crescută

în coada lacului din vis

unde alerga cu ea convins.

în seri din verile-nstelate

pe mal de lac cu ea în spate

o alinta fără a-și da seama

că din poveste crește drama.

dar azi trezit cu ochii goi

tot măscărit de ud noroi

se uită lung la alba floare

ce la scăpat din închisoare.

cu aripi de flutur o privește

mireasma-n ochii lui lucește

plină de viață și culoare

sufletu-i devine floare.

ea o cuprinde strîns la piept

și se cufundă în lac cu aiept

în șocul dintre viață și moarte

ambii se fac în foi din carte.

și așa pe veci rămîn cuprinși

doar de ochii citind desprinși

în clipe lungi pe brațe noi

tot așteptînd să închidă foi.

floare de castan

ți-au ruginit în păr castanii

din flori parfumul a căzut

în poala unde dorm titanii

visînd la steaua din trecut.

pe umeri dezgolit polenul

a troienit pistrui de alinare

gingaș coborît spre sînul

bronzat de ochii cu ardoare.

în luci de ochi fără de foc

lumini din florile de sfeșnic

îți fură mintea, cazi în șoc

de dorul ce devine veșnic.

roșcat azi arde amintirea

cu buze roșii de castan,

nu-ți poți reveni privirea

rămasă sub cremosul stan.

cu ochii tulburi de poveste

îi mîngîi fruntea de copilă

uiți tot ce-a fost, acu ea este

zîna cu pieptul cald de lilă.

în ochii lui

în ochii lui ea viu dansa

cu pașii mici de balerină

pe scena unde el visa

să o înfășoare-n pelerină.

ea grațioasă ca un înger

cu rochia-n lapte spălată

trezi în ochii lui un fulger

de gînduri moarte altădată.

el tulburat privea dorit

povestea vie în ochii lui

ce-l purta ca pe-un smintit

într-o magie a dansului.

surîsul ei valsa sub buze

cu farmec dulce de amor

în ochii lui cu mii de scuze

ea se întîlni întîmplător.

intimidat de a sa sentință

ce ardea viu în ochii lui

de a-și admira a sa dorință

știind că-n scenă nimeni nu-i.

amintiri oțetite

mucegaiul amintirii îmi arde în vene

oțetindu-mi sîngele bolnav de al tău

crud surîs ce zîmbește nebun în pene

tulburînd ochii întristat privind în hău.

drumul ce duce spre umbra ta trecută

din vizorul meu, doar în suflet rămasă

turnînd oțet peste inima rănit pierdută

în suferința dragostei ce nu mă mai lasă. 

din ghiarele înfipte aspru în beregata

mea amuțit gîtuită cu ardoare sub lună

de ura îndrăgostită de beteag îngîndurata

ta privire ce mă străpunge urlînd nebună.

scrum

din seva stoarsă de lumină

mai ies baloane de amintiri

ce se sparg de a sa pomină

din umbra fostei mănăstiri.

printre ruini de visuri moarte

cu haina ruptă de minciună

mai caut stropi din a sa carte

s-o înțeleg ce-a vrut să spună.

prin scrumul plîns de întristare

cu talpa arsă de adevăr pîrlită

adun relicve din a mea surpare

să strîng puzzl-ul dogorit pe plită.

de ce mă întorc unde mă doare?

cînd tot ce-a fost azi este fum

de ce mă sapă o grea întrebare?

cînd visul nostru-i praf de scrum.