al meu pocal

se îneacă luna în pocal

cu bule ce la cer s-avîntă

să nască stelele-n fundal

din existența noastră fentă.

luna miroase a muscat

și dulce se topește-n gură

privesc paharul desecat

ce s-a însetat de băutură.

și strigă fără glas la cer

cu ochi lucind de amintire

în așteptare de mister

să se înece în iubire.

cînd lacrima va curge fin

în al meu pocal uitat

voi trăi iarăși din plin

cuprins de tine înamorat.

Moment de reculegere

Cînd simt nevoia să vorbesc

Mă arunc în versuri și citesc

Istoria ce urma îmi ține

Și dau cu ochii iar de tine.

Același gust de altă dată

Îmi intră-n pielea demodată

Și vie simt, iar amintitrea

Întors în timp îți văd privirea.

Mă regăsesc atunci slăbit

De chinul vechi, cît te-am iubit,

Mai are rost azi să mă întreb

De ce trecutu-mi face gheb?

scaunul de veghe

de cum se-ntunecă afară

ea, scaunul în colț îl pune

și tot așa seară de seară

așteaptă trează o minune.

și iar cu ochii în tristețe

somnul o prinde așteptînd

cercînd la scaun cu blîndețe

unde el ar sta privind.

din somn tresare fericită

cînd luna scîrțîie-n fereastră

dar iar adoarme amărîtă

văzînd că el nui s-o privească.

și timpul crud o tot încearcă

din vremea cînd sau cunoscut

și nicidecum din vis nu pleacă

chipul lui privind tăcut.

Pentru totdeauna

Și azi mai fîlfîie sărutul

Pe buza lui blînd tatuat

Resimte viu tot amănuntul

Ce-n mintea lui s-a tupilat.

Un vînt pierdut ce nu se lasă

Îl tot frămîntă-n lipsa ta

De ce-a plecat iar de acasă?

Cînd e cu gîndul doar la ea.

Și iar prezentu-i amintire

Din vremea ce ei se iubiau

O prea confuză fericire

Din clipa cînd iar se lăsau.

Cu ochii tulburi și uscați

Să înțeleagă azi încearcă

Este real c-au fost lăsați?

  Sau a plecat să se întoarcă?

A dorului terasă

cu nostalagia stau cuprins

pe o terasă în ochii mării

încerc să-ți simt parfumul stins

ce s-a topit la sînul depărtării.

doi tineri ținîndu-se de mînă

mă înneacă adînc în amintire,

te caut noaptea în luna plină

să fiu sub stele al tău mire.

măcar cît noaptea ține tronul

să fiu al tău dulce delir

să ne prindă-n plajă somnul

sorbind din buze dulce mir.

și chiar de soarele te-ar duce

din îmbrățișarea mea flămîndă

pe mine dorul o să mă apuce

stînd singur la o masă-n tindă.

către mama

din chinul greu și fașa nudă

din vremea dusă de demult

tu m-ai crescut de lacrimi udă

vorbindu-mi dulce să te ascult.

eram un puști și azi mai sunt,

dar vorba ta acum nu zboară

pe lîngă părul meu cărunt

și mintea mea de odinioară.

doresc iar să mă chemi la geam

cu glasul tău plin de lumină,

mi-e dor cum temele-ți citeam

seara, cînd tu doreai hodină.

eram prea tînăr și neînțeles

doream să evadez de acasă

dar nu știam că am să ies

și tu mă vei striga la masă.

cum o făceam de obicei

cu toți ne adunam la masă,

noi ne hrăneam din ochii ei

cu dragoste și tort de casă.

revedere

atît de mult vreau să te văd

în carne vie să-mi zîmbești

cu aceleași buze să vorbești

și iar din lume să mă pierd.

în vraja ochilor tăi sinceri

copil vreau iarăși să mai fiu

strîngîndu-te dornic de brîu

ca și în dansul acelei vineri.

pe același drum să hoinărim

cu inima în mîna transpirată

la miezul nopții de altă dată

să simțim ce-am vrut să fim.