vis pe cal alb

din colb de fulgi

și frunze de zăpadă

sub straie lungi

lumina stă grămadă.

un boț fragil 

lipit de calda sobă,

 un mic delir

ce bate-n a vieții tobă.

cu mintea înaripată

și glas de primăvară

ea stă îngîndurată

privind prin ochi de ceară.

îl caută departe

ca un copil pe mama,

deschide încet o carte

citind-o își dă seama.

ea e fata divină

din marele palat,

iar el are să vină

la dînsa neîncetat.

cu ochii prinși de zare

și visul pe cal alb

un colb în depărtare,

un strop din soare dalb.

și rătăcind prin carte

copila adoarme calmă

cuprinsă pe la spate

și mîngîiată-n palmă.