scaunul de veghe

de cum se-ntunecă afară

ea, scaunul în colț îl pune

și tot așa seară de seară

așteaptă trează o minune.

și iar cu ochii în tristețe

somnul o prinde așteptînd

cercînd la scaun cu blîndețe

unde el ar sta privind.

din somn tresare fericită

cînd luna scîrțîie-n fereastră

dar iar adoarme amărîtă

văzînd că el nui s-o privească.

și timpul crud o tot încearcă

din vremea cînd sau cunoscut

și nicidecum din vis nu pleacă

chipul lui privind tăcut.