patul nopții

în nopți cînd luna fulgi devine

și alb pămîntul încet adoarme

în sobă scîrțîie, la mine

lemne din pomul ars de foame.

vedeam prin geam luna fărîme

ce se dezghioacă peste sat

căzînd, ea la pămînt rămîne

lucind ca cerul înstelat.

acolo unde răsării chiar tu

zîmbind plăpînd la infinit

plină de viață o clipă fu,

 un vis de basm ai împlinit.

în luci de catifea priveai

vrăjind cu-o sinceră lumină,

în ochii mei alb înfloreai

cu glas de pasăre divină.

tabloul viu la miez de noapte

ningea cu stele în ochii mei

de ea atunci eram departe, 

dar eu simțeam prezența ei.

zîmbii satisfăcut atunci

cînd somnul mă striga în șoaptă

simțeam, de mînă mă apuci

frumoasa mea cu buza coaptă.

pășii cu tine pragul porții

cuprinși ca puii mici de panda

priveam de mînă patul nopții

lăsînd în urma noastră banda.