plaja noastră




din ochii tăi spălați de sarea
ce s-a topit cîndva în marea
prin care azi desculț pășim
la răsărit de soare ne privim.

cu picioarele în fina spumă
ce pe nisip a șters lăsata urmă
fugim spre înroșitul soare ud
ce a ieșit din mare roșu, nud.

de mînă două siluete fericite
strîng soarele în brațe adormite
sorbiți de a sărutului vrajă
luați de val se întind pe plajă.

nisipul rece îi cuprinde strîns
distanța mută dintre ei s-a stins
doar ei și valul ce îi spală
se tăvălesc prin plaja goală.








0 comentarii:

Trimiteți un comentariu