Frumoasa din vis

cu foame în ochii cruzi la drum
holbați către nocturnul infinit
visînd cum tu răsari din scrum
cu pașii ce-n cap m-au bocănit
apari așa cum îmi închipuiam
cu părul strîns și ochii doritori
îmbrățișați atunci eu ne vedeam
în zîmbetul aromatelor de flori,
tu grațioasă cu mișcări puține
mă înnebuneai cu dulcea privire
nevinovat născută din tine
precum un zîmbet de amintire,
și pasul meu spre tine pleacă
parcă amorțit fără repeziciune,
dar ochii mei cînd să clipească
tu te prefaci pe loc tăciune.
și iarăși visul o ia la întîmplare
fără vre-un semn de nebunie
îmi dă noi semne de întrebare
ea este, sau eu sunt stafie?