nebun mă bate vîntul
și dorul grav mă apasă
simt cum îmi pleacă gîndul
la tine a mea iubită, acasă.
și tulbur sunt precum e marea
ce în valuri crețe se frămîntă
și-și varsă dorul, aruncă sarea
pe vechea și mîncata stîncă.
și soarele prezența-și face
cu a sa privire arzătoare
nimic nu spune, arde-n pace
ca și al meu dor din depărtare.
și marea gălăgie face
cu val și val ce se izbesc
ca doru-n mine ce nu tace,
cînd eu trăiesc căci te iubesc.
Postări
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu