nu întreba



nu mă-ntreba de ce
azi soarele-i mai palid
și razele lui reci
îți sapă-n amintiri.

nu mă-ntreba de ce
te întristează noaptea
și stelele și luna
departe de pămînt.

nu mă-ntreba de ce
miroase a amintiri
în al tău pat încremenit
și tot în jur îți e străin.

nu mă-ntreba de ce
miros a mucegai salcîmii
și albinele nectar nu strîng
din albe flori ce-mbătrînesc.

nu mă-ntreba de ce
ți-s mai străini necunoscuții
ce îți zîmbesc în altă limbă
cînd tu și eu suntem departe.

nu mă-ntreba nimic
cînd știi deja răspunsul
și ce n-aș spune acum
se aude prea departe.






0 comentarii:

Trimiteți un comentariu