de departe

el alerga purtat de vînt

cu visul său aprins în zare

se îndrepta spre al său pămînt

lăsat cîndva în depărtare.

cu pașii mari și cadențați

și inima în piept turbată,

ei într-o zi au fost lăsați

și azi urma iar să se vadă.

în noapte stelele-l ghidau

cu luna topită-n mare

ziua păsările-i cîntau

și-l chemau din depărtare.

spre limba mamei alb zbura

și codrii care l-au crescut

spre acel meleag ce-l tot urma

cu neuitatul său trecut.