poiana amintirii

în vara cînd dormeai pe iarbă
cu părul plîns peste coline
te măguleam cu vocea oarbă
din firul ierbii lins pe tine.

zîmbetul gingaș cald plutea
spre ochii moi și buza mută
mirajul fraged mă smintea
din poala florilor căzută.

eu culegeam sărut plăpînd
de miere dulce dată-n floare
ademenit strîngeam visînd
polen din razele de soare.

erai poveste sau chiar zînă
morfiu în șprițul ce-mi da viață,
dar ai erupt din a mea vînă
precum vulcanul de sub ghiață.










0 comentarii:

Trimiteți un comentariu