artistul

cu mîna lui, din argilă uscată

își șterge lacrima ce pleacă

topită din sculptura de altădată

un val prin rana ce-l îneacă.

cu ochii storși din lutul crud

privește umbra ce îl lasă 

rămas de singur bustul nud

cămașă albă el își coasă.

din sac brodat cu amintiri

născute-n pînza hainei lui

purtată-n sfinte mănăstiri

din vremea dusă a visului.

dar chipui galben dezgolit

cu pînza și cu acu-n mînă

privește schița împietrit

din vremea cînd era lumină.