ghiara amintirii

tot rup din floarea amintirii

petale albe, fumuriu pătate,

parfum din urma despărțirii

îmi bate mintea cu păcate.

sînt depresiv, cu mine lupt

să nu încerc să te mai sun

de amintiri sînt zilnic supt

vreau să te uit, devin nebun.

și timpul rana mi-o deschide

cu ghiara roasă de amintire

durerea pieptul mi-l aprinde

nu pot să uit, sînt slab de fire.

dar las că scap de al tău dor

mă voi trata, știu va fi greu,

am viață  lungă pînă mor

nu vreau să fiu un sclav mereu.

pleacă

azi sunt prea trist să mai zîmbesc

și vreau să pleci din a mea minte

mai am prea multe să-ți vorbesc

de te-aș vedea n-aș sta cuminte.

să te privesc cu ochii dulci de vată

și să te strîng la piept cu afecțiune,

cînd ai plecat din viața mea turbată

eu am rămas să scurm a ta tăciune.

de ce revii să mă rănești și în vis?

trezindu-mă nebun din scurtul somn

- pleacă din mine! sunt convins,

îți vei găsi mult prea iubitul domn.

vreau singur să mă lași, mireasă!

nu mai am chef mereu să sufăr

vreau să-ți retragi tu rupta plasă

să ies zvîntat din umezitul cufăr.

ai fugit cu acel sărut

aseară în somn eram de mînă

pe-un mal de lac în alb de nufăr

simțiam în pieptul meu lumină

și tremuram, simțiam că sufăr.

doream flămînd să te cuprind

în brațele ce-au împietrit sfiat,

de la mijloc vrînd să te prind

să-ți fur sărutul mult așteptat.

priviam sfios în ochii tăi fervizi

cu nodu-n gît eu îți vorbeam

eram prea tineri, eram timizi

mergînd de mînă mă gîndeam.

acum s-o fac, sau mai tîrziu?

tot întrebînd în sine zăpăcit

doream atunci bărbat să fiu

să-ți fur sărutul ce-am dorit.

și cînd curajul a ajuns la mine

noaptea plecă în strai de stele,

plecă și somnul tot cu tine

lăsînd regretul să mă spele.

poiana amintirii

în vara cînd dormeai pe iarbă
cu părul plîns peste coline
te măguleam cu vocea oarbă
din firul ierbii lins pe tine.

zîmbetul gingaș cald plutea
spre ochii moi și buza mută
mirajul fraged mă smintea
din poala florilor căzută.

eu culegeam sărut plăpînd
de miere dulce dată-n floare
ademenit strîngeam visînd
polen din razele de soare.

erai poveste sau chiar zînă
morfiu în șprițul ce-mi da viață,
dar ai erupt din a mea vînă
precum vulcanul de sub ghiață.

acolo sus

în ochii lui murea lumina
din vîlva visului pierdut
fanfara îi cînta pomina
în ultimul său drum făcut.

și umbra-l petrecea timidă
lăsînd alaiul să-i ia locul
strigînd cu vocea ei candidă
privirea ce i-a arso focul.

cîndva, ținîndu-se de mînă
mergeau șoptindu-și amintiri
din ochii lor curgea lumină
peste a cerului sfințiri.

și plini de viață se îndreptau
glumind cu stelele și luna
spre cimitirul unde stau
fotoliul, sceptrul și cununa.

după iubire

cu mîna cerșind întinsă
și ochii de copil dorit
mă înveleam în fașă strînsă
rugîndu-mă să fiu iubit.

cu lacrimi udate-n glas
și fața trasă de durere
mă închinam să fi rămas
în vocea ta o adiere.

cu disperarea secată-n vine
și buzele roșu mușcate
smulgeam părul de pe mine
îngropîndu-mă în păcate.

cu supta voce chinuită
și ochii storși de amintire
mă aruncam, iar în ispită
crezînd prostește în  iubire.

http://thefirstlastonly.blogspot.ro/2012/06/gand-in-gand.html

alegerea ei

sub crusta fină de mister
întins în fașa sa de lut
pe limba stoarsă de adevăr
stă visul meu ce s-a pierdut.

fără vreun pas făcut greșit
cu ochii săi boldiți în hău
doar cu sufletul smintit
de alegerea ce-mi vine greu.

luată fără acordul meu
din plicul ars cu mîna udă,
suflînd scrumul ca un zmeu
ecoul surd vrea să se audă.

dar nu contează ce aleg eu
cînd piesa ei a fost jucată
pe scena din teatrul meu
în fața lumii de altădată.

artistul

cu mîna lui, din argilă uscată

își șterge lacrima ce pleacă

topită din sculptura de altădată

un val prin rana ce-l îneacă.

cu ochii storși din lutul crud

privește umbra ce îl lasă 

rămas de singur bustul nud

cămașă albă el își coasă.

din sac brodat cu amintiri

născute-n pînza hainei lui

purtată-n sfinte mănăstiri

din vremea dusă a visului.

dar chipui galben dezgolit

cu pînza și cu acu-n mînă

privește schița împietrit

din vremea cînd era lumină.

fără aripi

alb e freamătul ce plînge
în umbra stelei ce-a crăpat
din vidul prafului ce frînge
ecou din visul înhumat.

sub turbanul de întrebări
cu ochii de nisip spălați
împiedicat de negre zări
merg cu grijă prin Carpați.

spre culmea unde se zăresc
visuri ce mai vor să zboare,
dar făr-de aripi se strivesc
în gloata lumii ce dispare.

tu

tu, mi-ai scuturat suspinul

tu, mi-ai  vînturat veninul

tu, ai curățit pămîntul,

marea, cerul meu și gîndul.

tu, m-ai mîngîiat pe frunte

tu, m-ai cununat în luntre

tu, ai umbrit sub noi misterul,

patima, plăcerea și adevărul.

tu, mi-ai aruncat covorul

tu, mi-ai alintat ponorul

tu, ai blestemat coroana,

foaia, farmecul și pana.

tu, m-ai încîntat zîmbind

tu, m-ai chinuit urlînd

tu, ai strigat al meu ecou

sculptat în umbră de erou.

ocrotitorul visului

în odaia unde somnul te-a furat
întinsă sub cearșaful tremurînd
eu stau și te admir privind ciudat
la chipul tău spre stele luminînd.

cu ochii îndulciți de al tău farmec
vreau fin să te ating, dar frică îmi e
să te trezesc din visul tău titanic
în  care surîsul pe față îți zîmbe.

dar noaptea grabnică în zi se face
în al crăiesei castel plin de mister
și chiamă soarele gelos în coace
să ardă visul, să vadă cum eu pier.

cărarea din vis

în amintiri din visul ce-a pierit

ne caut  în dimineți nedumerit

cu ochii mari de întrebări siliți

între ruini făcute praf încremeniți.

tîrîim picioarele obosite de noi

pe cărările roase de amîndoi

în căutarea ochilor dezamăgiți

de inima în care au fost răniți.

vreau să șterg povestea tatuată

pe osul roșu în chinuri colorată

să ies din visul ce-n trecut mă ține

pe drumul ce mergeam cu tine.

WebRep

currentVote

noRating

noWeight

ecou pierdut

în amintiri ce capul pleacă
văd umbra ce mă lasă mut
și-un gînd stîlcit silnic mă freacă
din lumea ce m-a petrecut.

în ochii albi orbita goală
sfîrîie crud fără de zgomot
imagini putrede ce spală
povestea trecută-n ropot.

în glasul nopții viu ecoul urlă
cu voce plină de neadevăr
pierdut în zare suflă-n surlă
cîntecul său plin de mister.

vagonul 2

în trenul visurilor sparte
azi am bilet s-ajung departe,
urc în vagonul 2 la număr
pe-un scaun tare, fără umăr.

zdruncinat în ochi de fum
privesc prin geam la lungul drum
cum se strecoară în urma noastră
ca și umbra prin fereastră.

e drumul lung și stații multe
cu denumiri necunoscute
și nu înțeleg unde să ies
să nu blestem ce am ales.

în trenul sufletelor moarte
stau singur și mă rog în șoapte
să ies din somnul ce mă curmă
lăsînd istoria în urmă.
 

adio

peste sărutul fierbinte
m-ai scuipat,
fără să-ți aduci aminte
cum prima dată m-ai pupat

cu privirea înghețată
adio ai cîntat
peste dragostea pătată
și plînsul nostru înecat.

jalnic să privesc acum
filmul nostru degradat
ce-a crescut în noi precum
un vis de tînăr spînzurat.


http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=FG28bSmCruI&NR=1

avort

în sera unde flori crescură

azi se usucă gras pămîntul

de dorul aromelor ce fură

mai ține minte numai vîntul.

sub brazda grea de arătură

semințele-și așteaptă rîndul

să cadă roua în seaca gură

sau ploaia să își verse gîndul.

în sauna ce scoarța crapă

înnădușind cruda sămînță

nici loc nu are să încapă,

plodul pierdut în neștiință.

ozor pe frunte

în ochii verzi de primăvară
sub geana florii de cireș
parfumul ud de lăcrămioară
plînge uscat în chip de leș
miros zvîntat în gol difuz
trecut ca pasărea în zbor
peste creștetu-mi confuz
în riduri lungi ce fac ozor
brodat din măduva copilă
pe fruntea ce mă dă de gol
rulează filmul vieții fără milă
în ochi ce mă privesc din hol.