unica amintire

prima,

ultima,

unica amintire,

ce zvîcnește

ca un cărbune,

negru. 

cu inima

 fierbinte,

roșie

de iubire,

ce arde

lent,

ca un melc

tîrîndu-și

în spate

prima,

ultima,

unica amintire.

cu stelele

aseară cu stelele am vorbit

despre tine și mine, despre noi,

era liniște și tot părea adormit,

doar stelele sclipeau ca un roi.

vorbeam despre timp,

despre viață și moarte,

despre al tău nimb

ce luminează în noapte.

ardeam să le spun tot,

cît de scumpă îmi ești

și că eu fără tine nu pot,

crăiasă din povești.

frumos, frumos mă ascultau

și îmi zîmbeau în șoapte,

dar sfaturi nu-mi dădeau,

probabil că erau departe.

și tot vorbeam la nesfîrșit

despre tine și mine, despre noi,

ah, dorul meu nemărginit

cad stele peste noi.

o singură întrebare

sunt clipe eterne

care ne scurg,

tîrziu sau devreme

fac din noi rug.

un rug de păcate

ce arde măreț,

de noi adunate

prin lume răzleț.

și arde-n noi foc

de întrebări mute,

rămase în șoc

al vremii trecute.

că poate sau dacă
altfel era,
prezentul ce pleacă
lumea schimba.

rămîne întrebare,
nimic mai mult,
ce arde și doare
timpul trecut.

floare de castan (reeditare)

ți-au înflorit în păr castanii

din ei cunună ți-ai făcut

și-n poala unde dorm titanii

îți mîngîi dorul de demult.

pe ai tăi umeri ars polenul

pistrui de vis a troienit,

vopsind cu soare dulce tenul

chipului tău de el rîvnit.

în luciul ochilor de foc

lumina florilor de sfeșnic

mă farmecă cu al tău joc

nevinovat și atît de veșnic.

roșcată-mi arde amintirea

de-al tău sărut înflăcărat

departe-n zare-ți văd privirea

și zîmbetul din cer sculptat.

și te privesc cu fruntea-n rouă

mișcat de-un tremur de poveste,

visez să plec unde azi plouă

cu flori de dor si soare este.

petală din soare

zîmbetul tău

 petală din soare

răsare mereu

se spală în mare.

vine din cer

fără păcate

plin de mister

coboară pe marte.

aduce lumină

născută departe,

dragoste închină

stelei de noapte.

dă vieții culoare

și gust de lămîie,

 tu, suflet din soare,

răsai și învie.

dezgust

te-ai născut fără să alegi

în care lume tu vrei să mergi,

nimeni nu întreabă dacă ești tu,

asta ți-e calea, sau poate nu?

inoportun în viață se întîmplă

lucruri pe care nu le vrei încă,

oameni murdari îți ies în cale

te apucă de mînă, te duc la vale.

stafii rătăcite din suflete moarte

te osîndesc cu lucruri deșarte,

te ascund de soare și zăbovesc,

cu a lor umbră și suflet grotesc.

se învîrt în juru-ți ca un țînțar

insectă mică cu chip de măgar,

îți sug din sînge și-l varsă pe jos,

murdar e-n lume și mult deprisos.

dar tu trăiește și scuipă de sus

trece și uită, de parcă ei nus,

tu nu faci parte din lumea lor

trăiește și uită de cei care mor.

metamorfoză

se întunecă din cer pămîntul

cu o învelitoare plină de pistrui,

ce și-a legato-n jurul frunții gîndul,

debusolat de sine, rămas a nimănui.

se uită-n zare cu ochii plini de dor

cercînd să lege fărîmituri din vise,
cu funii arse, de-al amintirilor decor,
și boț făcute, ascunse în culise.

se face stropi de umbră colorată
toată istoria pecetluită-n astă carte,
din puzzle-ul vremii de sine adunată
în coșul vechi cu torți dărăpănate.