istoria nescrisă moare

e timp de cînd am dispărut

 în lumea plină de absurd,

uit ce-am visat, ce m-a durut,

ecoul vocii de demult.

şi trece timp ce ne desparte

fără să vreau, să înţeleg,

textele goale în a mea carte

parcă se scriu, parcă se şterg.

şi rămîn foi uitate goale

ce se adună la un loc,

istoria nescrisă moare,

iar dacă eu vreau să mă întorc?

_

mama

Mama, ce cuvînt suav,
Plin de suferinți și mîngîieri,
Un glas sublim și atît de firav
Ce m-a născut parcă mai ieri.

Ea este de neînlocuit,
O rază dulce de lumină
Cu suflet cald și fericit

E mama care te alină.

Ea, dintre miile de stele
Este cea mai lucitoare,
La majoratul vieții mele

Mă va petrece-n lumea mare.

Mama, raza cerului senin
Ce ne veghează fericirea
Din ale sale gînduri vin

Dragostea, pacea și iubirea.

Ea este numele cel sfînt
Al căii noastre de-nceput,
Ea m-a facut ceea ce sînt
Să plec în viață om crescut.

P.S. versuri de Irina Buza (surioara mea din clasa a 9-a)

vîrtej al iubirii

îmi sufli-n aripi ca să zbor

și mă înalți la cer lumină,

tu mă ridici, iar eu cobor

să te cuprind de soare plină.

din al tău zîmbet flori răsar

și mă îmbată cu parfum,

mă cheamă dulce în altar

nemailăsînd ceva să-ți spun.

privesc în ochii tăi crăiasă,

și mă scufund pînă-n adînc, 

să-ți storc sărutul de mireasă

și trupul dulce să-ți descînt.

călimara sufletului

e vineri azi și-un gînd nostalgic

în vers mă cheamă să-ți vorbesc,

căci timpul trece atît de tragic

cînd nu mai scriu, nu mai citesc.

găsesc o mie de motive

ca să-nțeleg de ce am lăsat,

să cad în treburi relative,

să uit de tot ce n-am uitat.

mă iau fiori, mă-nspăimîntă,

gîndul că iar voi dispărea,

în lumea unde te frămîntă

treburi ce uită dragostea.

dar azi revin în forța toată

cu suflet plin de al tău dor

ca să îți scriu ca prima dată

mult prea iubitul meu amor.

 

lîngă lumină

luna, cu ochii mici de stele

privește spre pămînt, la tine

și ar vrea s-atingă a ta piele,

măcar pe-o clipă lângă tine.

să stea aproape de lumină

și să inspire al tău parfum,

privește lacom și suspină

că nu e lîngă tine acum.

să-ți simtă sîngele nebun

ce pe sub piele te mîngîie

s-asculte tot ce eu îți spun

vers al iubirii vrea să fie.

devino un sărut

devino vis sau strop de ploaie

și te strecoară în a mea piele

ca lacrima ce fața îmi înmoaie

și vrea tristețea să mi-o spele.

devino rază în al meu sînge

și înnebunește-mă cînd curgi

prin ale mele vene și mă frige

cu a ta iubire cînd mă strîngi.

devino soare sau vînt cald

și mă mîngîie cu-al tău dor,

la pieptul tău vreau să mă scald

în aburi tulburi de amor.

devino parfum sau un sărut 

să mă topesc cînd te atingi

cu buze dulci și mă lași mut

atît de simplu mă învingi.

devino dulcea mea femeie

să te iubesc cu  foc și calm,

și-n a iubirii noastre epopee

să fim un vers din lungul psalm.

valuri de dor

nebun mă bate vîntul

și dorul grav mă apasă

simt cum îmi pleacă gîndul

la tine a mea iubită, acasă.

și tulbur sunt precum e marea

ce în valuri crețe se frămîntă

și-și varsă dorul, aruncă sarea

pe vechea și mîncata stîncă.

și soarele prezența-și face

cu a sa privire arzătoare

nimic nu spune, arde-n pace

ca și al meu dor din depărtare.

și marea gălăgie face

cu val și val ce se izbesc

ca doru-n mine ce nu tace,

cînd eu trăiesc căci te iubesc.