ghiara amintirii

tot rup din floarea amintirii

petale albe, fumuriu pătate,

parfum din urma despărțirii

îmi bate mintea cu păcate.

sînt depresiv, cu mine lupt

să nu încerc să te mai sun

de amintiri sînt zilnic supt

vreau să te uit, devin nebun.

și timpul rana mi-o deschide

cu ghiara roasă de amintire

durerea pieptul mi-l aprinde

nu pot să uit, sînt slab de fire.

dar las că scap de al tău dor

mă voi trata, știu va fi greu,

am viață  lungă pînă mor

nu vreau să fiu un sclav mereu.

pleacă

azi sunt prea trist să mai zîmbesc

și vreau să pleci din a mea minte

mai am prea multe să-ți vorbesc

de te-aș vedea n-aș sta cuminte.

să te privesc cu ochii dulci de vată

și să te strîng la piept cu afecțiune,

cînd ai plecat din viața mea turbată

eu am rămas să scurm a ta tăciune.

de ce revii să mă rănești și în vis?

trezindu-mă nebun din scurtul somn

- pleacă din mine! sunt convins,

îți vei găsi mult prea iubitul domn.

vreau singur să mă lași, mireasă!

nu mai am chef mereu să sufăr

vreau să-ți retragi tu rupta plasă

să ies zvîntat din umezitul cufăr.

ai fugit cu acel sărut

aseară în somn eram de mînă

pe-un mal de lac în alb de nufăr

simțiam în pieptul meu lumină

și tremuram, simțiam că sufăr.

doream flămînd să te cuprind

în brațele ce-au împietrit sfiat,

de la mijloc vrînd să te prind

să-ți fur sărutul mult așteptat.

priviam sfios în ochii tăi fervizi

cu nodu-n gît eu îți vorbeam

eram prea tineri, eram timizi

mergînd de mînă mă gîndeam.

acum s-o fac, sau mai tîrziu?

tot întrebînd în sine zăpăcit

doream atunci bărbat să fiu

să-ți fur sărutul ce-am dorit.

și cînd curajul a ajuns la mine

noaptea plecă în strai de stele,

plecă și somnul tot cu tine

lăsînd regretul să mă spele.

poiana amintirii

în vara cînd dormeai pe iarbă
cu părul plîns peste coline
te măguleam cu vocea oarbă
din firul ierbii lins pe tine.

zîmbetul gingaș cald plutea
spre ochii moi și buza mută
mirajul fraged mă smintea
din poala florilor căzută.

eu culegeam sărut plăpînd
de miere dulce dată-n floare
ademenit strîngeam visînd
polen din razele de soare.

erai poveste sau chiar zînă
morfiu în șprițul ce-mi da viață,
dar ai erupt din a mea vînă
precum vulcanul de sub ghiață.

acolo sus

în ochii lui murea lumina
din vîlva visului pierdut
fanfara îi cînta pomina
în ultimul său drum făcut.

și umbra-l petrecea timidă
lăsînd alaiul să-i ia locul
strigînd cu vocea ei candidă
privirea ce i-a arso focul.

cîndva, ținîndu-se de mînă
mergeau șoptindu-și amintiri
din ochii lor curgea lumină
peste a cerului sfințiri.

și plini de viață se îndreptau
glumind cu stelele și luna
spre cimitirul unde stau
fotoliul, sceptrul și cununa.

după iubire

cu mîna cerșind întinsă
și ochii de copil dorit
mă înveleam în fașă strînsă
rugîndu-mă să fiu iubit.

cu lacrimi udate-n glas
și fața trasă de durere
mă închinam să fi rămas
în vocea ta o adiere.

cu disperarea secată-n vine
și buzele roșu mușcate
smulgeam părul de pe mine
îngropîndu-mă în păcate.

cu supta voce chinuită
și ochii storși de amintire
mă aruncam, iar în ispită
crezînd prostește în  iubire.

http://thefirstlastonly.blogspot.ro/2012/06/gand-in-gand.html

alegerea ei

sub crusta fină de mister
întins în fașa sa de lut
pe limba stoarsă de adevăr
stă visul meu ce s-a pierdut.

fără vreun pas făcut greșit
cu ochii săi boldiți în hău
doar cu sufletul smintit
de alegerea ce-mi vine greu.

luată fără acordul meu
din plicul ars cu mîna udă,
suflînd scrumul ca un zmeu
ecoul surd vrea să se audă.

dar nu contează ce aleg eu
cînd piesa ei a fost jucată
pe scena din teatrul meu
în fața lumii de altădată.