patul nopții

în nopți cînd luna fulgi devine

și alb pămîntul încet adoarme

în sobă scîrțîie, la mine

lemne din pomul ars de foame.

vedeam prin geam luna fărîme

ce se dezghioacă peste sat

căzînd, ea la pămînt rămîne

lucind ca cerul înstelat.

acolo unde răsării chiar tu

zîmbind plăpînd la infinit

plină de viață o clipă fu,

 un vis de basm ai împlinit.

în luci de catifea priveai

vrăjind cu-o sinceră lumină,

în ochii mei alb înfloreai

cu glas de pasăre divină.

tabloul viu la miez de noapte

ningea cu stele în ochii mei

de ea atunci eram departe, 

dar eu simțeam prezența ei.

zîmbii satisfăcut atunci

cînd somnul mă striga în șoaptă

simțeam, de mînă mă apuci

frumoasa mea cu buza coaptă.

pășii cu tine pragul porții

cuprinși ca puii mici de panda

priveam de mînă patul nopții

lăsînd în urma noastră banda.

fui tânăr

în nopţi de mult fermecătoare

sub cerul brodat cu licurici 

de prin poieni cu lăcrămioare

noi ne priveam cu ochi pitici.

în raze alb din luna scursă

tu mă vrăjea-i cu desfătare

nici nu simţii o noapte dusă

lîngă copila încîntătoare.

cu faţa roză de plăcere

şi ochii tulburi de amor

nu cunoşteam atunci durere

nu-nţelegeam ce înseamnă dor.

fui tânăr și îndrăgostit
de tot ce Ea, părea să fie
credeam că sunt al ei iubit
visam s-o iau chiar de soție.

însă acel vis s-a spulberat
dintr-o simplă întîmplare,
tot ce n-am vrut, eu am aflat
și am căzut atunci din soare.

cu ochii plini de întuneric
storși de crudul adevăr,
tot căutînd simțul feeric
ce l-am trăit ca prin mister.

  

sărută-mă

sărută-mă,

cu buza-ți plină de dulceață

topește-mi gura mea de gheață,

sărută-mă.

sărută-mă

cu vînt sculptat pe buze

nu căuta nenumărate scuze,

sărută-mă.

sărută-mă

cu dragoste turnată-n sînge

ce tremură și nebunatic plînge,

sărută-mă.

sărută-mă

pe ochi, pe buze și pe frunte

treci peste necălcata punte,

sărută-mă!

curcubeu pe buze

a fost și primăvară afară

și soarele lucea mai blînd

parfumul viu de lăcrămioară

în codru se plimba cîntînd.

în verdele din nou născuta iarbă

printre aromele de flori

amorul tînăr cu dorința oarbă

o desena pe buze în culori.

din curcubeul sărutului născut
în dansul magic al miilor de zîni
sub trilul păsărilor nemaicunoscut
el, languros o mîngîia la sîni.

fiorul crud se răspîndea în zare
cu-n tremur firav înnodat
din vocea lor fără scăpare
căzu amorul grav surpat.

din ochi ce nu puteau să creadă
în viața aspră după moarte,
și mîngîind-o făr s-o vadă
își duse visul mai departe.

mult așteptatul sărut

sub ochii lunii se strecoară

sărutul plin de afecțiune

pe buza ei zvîntată iară

din dorul dulce de tăciune.

el varsă suflet pe a ei buză

ce se îmbibă cu amor

nevinovat își cere scuză

de timpul sugrumat de dor.

în a lor sînge înmugurește

dragostea stinsă-n altă lume

sărutul lubric îi topește

într-un izvor cu același nume.

din tranșee

ascuns după lentilele blindate

eram atunci cînd te-am zărit

privind din gaura de moarte

unde cîndva tu, m-ai zvîrlit.

m-ai privit atît de senzuală

de parcă aș fi al tău iubit,

și, iar atins de acea răceală

încep să tremur osîndit.

de ce te-ai scurs în ochii mei?

după o viață de absență,

iar ai venit capul să-mi ei?

-moarte, cu coasa de faianță.

polen de scrum

polen din ochii ei căprui

s-a scuturat în poala lui
eliberînd în jur parfum
de dragoste uitată-n drum.

petale șterse de culoare
în urma lor săpa cărare
printre amintirile căzute
din buzunarele lor rupte.

de vremea arsă pe alei
suflînd amor din părul ei
crescut în inima învechită
de marea dragoste pîrlită.